Londra trimite un singur ofiţer în misiunea europeană din Groenlanda

Regatul Unit a trimis un singur ofiţer în Groenlanda, în misiunea aliată prin care Danemarca încearcă să crească prezenţa militară în faţa insistenţelor preşedintelui american Donald Trump pentru preluarea de către Statele Unite a controlului insulei, informează joi dpa, potrivit stiripesurse.ro.

Ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, a afirmat miercuri că mai multe ţări vor participa la operaţiunea militară comună.

Citeşte şi: R. Moldova și China consolidează cooperarea în domeniul securității – Stiripesurse.md

Londra a confirmat că ofiţerul britanic a fost desfăşurat la solicitarea Danemarcii, pentru a se alătura unui grup de recunoaştere înaintea exerciţiului militar planificat Arctic Endurance.

Un purtător de cuvânt al cancelariei prim-ministrului Keir Starmer a afirmat: “Împărtăşim preocuparea preşedintelui Trump pentru securitatea Nordului Îndepărtat. Şi vedeţi asta în cadrul pasului în faţă făcut de statele din NATO şi JEF (Joint Expeditionary Force – Forţa Expediţionară Comună, n. red.) pentru întărirea securităţii în Nordul Îndepărtat. Pas în faţă cu exerciţii mai puternice, pentru descurajarea agresiunii ruseşti şi a activităţii chineze”.

Germania, Suedia, Norvegia şi Franţa au confirmat deja că vor trimite personal în misiunea comună care va contura cooperarea pentru securitatea regională.

Tags: danemarcaDonald TrumpGroenlandaRegatul UnitSUA
Externe