Los Angeles se pregătește să-și redeschidă școlile luna viitoare

Publicat:

Sute de mii de elevi din Los Angeles s-ar putea întoarce în sălile de clasă luna viitoare, la aproape un an după trecerea la cursurile online în Statele Unite din cauza pandemiei de COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.

Al doilea cel mai mare district şcolar din Statele Unite este în urmă în ceea ce priveşte procesul de reluare a orelor la clasă, părinţii şi experţii subliniind deja că elevii suferă de pe urma lungii întreruperi a mersului la şcoală.


Citește și: Consulul polonez din Belarus a fost EXPULZAT

Grădiniţele şi şcolile elementare din Los Angeles (sud-vest) sunt aşteptate să redeschidă primele la jumătatea lunii aprilie, potrivit unui acord la care s-a ajuns marţi între district şi un sindicat al profesorilor. Colegiile şi liceele ar trebui să urmeze la sfârşitul lunii aprilie.

Acordul are drept condiţii vaccinarea personalului educaţional şi o relaxare a restricţiilor sanitare în comitatul Los Angeles. El trebuie de asemenea să primească aprobarea consiliului şcolar şi a membrilor sindicatului United Teachers Los Angeles.

“Modul corect de redeschidere a şcolilor trebuie să includă cel mai înalt nivel de protecţie împotriva COVID-19 în şcoli, o scădere continuă a numărului de cazuri de coronavirus în comunităţile pe care le deservim şi accesul la vaccin pentru personalul educaţional”, au declarat într-un comunicat comun şeful districtului şcolar Los Angeles, Austin Beutner, şi preşedinta United Teachers Los Angeles, Cecily Myart-Cruz.

Potrivit acestui acord de principiu, grădiniţele şi unităţile preşcolare ar fi primele care se vor întoarce la programul la clasă, în timp ce şcolile elementare ar începe cu un model “hibrid”, parţial în clase, parţial online.

Elevii de la toate nivelurile vor putea continua orele online dacă doresc.

Deschiderea şcolilor variază foarte mult între diferite state americane, precum şi între şcolile publice, private şi religioase.

Citește și: Misiunea Gărzii Naționale la Capitoliu a fost prelungită

La New York, cel mai mare district şcolar al ţării, şcolile au început să se redeschidă treptat în luna decembrie.

Pe de altă parte, Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) fac presiuni pentru reluarea cursurilor la clasă pentru cei 55 de milioane de elevi americani, considerând că aceasta nu ar trebui condiţionată de vaccinarea profesorilor.

Peste 61 de milioane de americani au primit până în prezent o doză sau mai multe de vaccin anti-COVID-19, reprezentând 24% din populaţia adultă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles, aşteaptă al doilea copil

Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles, aşteaptă al doilea copil Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles şi fiica Prinţului Andrew, aşteaptă al doilea copil. Prinţesa şi soţul ei...

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură O femeie, care...

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit o secție de votare în...

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat miercuri energic în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.