Lot comercial de cafea, ridicat de vameși în sudul țării

Un lot comercial de cafea, în cantitate de 219 pachete, a fost depistat de funcționarii Serviciului Vamal în apropiere de orașul Cimișlia, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport.

Citește și: Un minor, luat la pumni și picioare în plină stradă

Cafeaua era transportată fără acte de proveniență, fiind ascunsă într-un autoturism de model „Nissan Almera”, condus de un cetățean al Republicii Azerbaidjan, în vârstă de 54 de ani.

Intervenția a fost realizată de către ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, care au stopat și verificat vehiculul, în baza analizei de risc.

Mărfurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana vizată riscă sancțiune contravențională pentru încălcarea reglementărilor vamale.

This post was last modified on 10/07/2025 14:11 14:11

Tags: cafeacafea de contrabandalot de cafeaServiciul Vamal
Știrile zilei