Lovitură dată lui Juncker: Fidesz rămâne în Partidul Popular European

Publicat:

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a propus excluderea partidului de guvernământ din Ungaria, Fidesz, din rândurile Partidului Popular European (PPE), la o reuniune a acestuia, dar iniţiativa sa a fost respinsă, a declarat şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, citat de MTI, potrivit agerpres.

Juncker a făcut propunerea în acest sens în cadrul unei reuniuni a liderilor PPE desfăşurată în marja summitului informal al Uniunii Europene care a avut loc miercuri şi joi la Salzburg, a precizat joi seara Antal Rogan, contactat telefonic de MTI la Salzburg.


Citeşte şi: Incident armat la o ceremonie funerară din New York. Cel puţin şapte oameni au fost împuşcaţi

Acesta a menţionat că “din păcate” preşedintele CE şi-a lansat propunerea în momentul în care Viktor Orban nu se mai afla în sala reuniunii, pentru că plecase la o întâlnire de patru minute cu Sebastian Kurz, cancelarul Austriei. Programul era ştiut dinainte, a explicat purtătorul de cuvânt.

În orice caz, liderii PPE au respins clar propunerea lui Jean Claude Juncker, a adăugat Rogan.

Citeşte şi: ‘Pitbullul’ lui Donald Trump va spune tot ce ştie în faţa procurorului special

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.