Lovitură grea pentru China: HP, Dell şi Microsoft Corp îşi vor reloca producţia

Publicat:

Câteva companii din sectorul tehnologic, inclusiv HP Inc, Dell Technologies şi Microsoft Corp, intenţionează să-şi reducă semnificativ capacităţile de producţie din China, a anunţat publicaţia financiară niponă Nikkei, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmit MarketWatch şi Reuters, scrie agerpres.

HP şi Dell vor reloca până la 30% din producţia lor de notebook-uri, în timp ce Microsoft, Google, Amazon, Sony şi Nintendo vor să-şi mute în afara statului asiatic operaţiunile din domeniul consolelor de jocuri şi boxelor inteligente (smart speaker), precizează Nikkei.


Citește și : Vucic susține că Pristina urmăreşte să preia controlul asupra nordului Kosovo

Reprezentanţii HP, Google, Microsoft şi Amazon nu au dorit să comenteze informaţiile din Nikkei.

Luna trecută, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat impunerea unor tarife vamale suplimentare pentru o listă de produse chineze în valoare de 200 de miliarde de dolari. De asemenea, Trump a criticat China pentru că îşi devalorizează moneda şi a declarat că trebuie luate măsuri, deoarece astfel se creează condiţii de concurenţă inechitabile.

Administraţia vamală americană a început să perceapă tarife mai mari, de 25%, pentru multe produse chineze care au ajuns la 1 iunie în porturile americane, o decizie care intensifică războiul comercial între primele două economii ale lumii şi a declanşat măsuri retaliatorii din partea Beijingului.

Tarifele majorate afectează o gamă largă de produse de consum şi componente intermediare provenite din China, inclusiv modemuri şi routere de Internet, mobilă, aspiratoare şi corpuri de iluminat.

Citește și : Erupţie a unui vulcan de pe insula italiană Stromboli – VIDEO

Tot la 1 iunie, China a introdus tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de 60 de miliarde dolari, ca reacţie la decizia SUA de a majora tarifele vamale pentru produsele chineze. Ministerul chinez de Finanţe a informat că, începând cu data de 1 iunie 2019, vor fi impuse tarife vamale suplimentare variind între 5% şi 25% pentru un număr de 5.140 de produse americane. Noile măsuri ale Beijingului vizează în special produsele cosmetice, articolele de bucătărie sau sport, dar şi prezervativele sau jucăriile, care vor fi taxate suplimentar cu 25%.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BAFTA introduce un nou premiu pentru Cel mai bun film pentru copii şi familie

BAFTA introduce un nou premiu pentru Cel mai bun film pentru copii şi familie BAFTA a anunţat un nou premiu pentru Cel mai bun film...

Mariah Carey anunţă un nou turneu de Crăciun pentru 2024

Mariah Carey anunţă un nou turneu de Crăciun pentru 2024 Mariah Carey, care a devenit inseparabilă de sezonul festiv datorită hitului său "All I Want...

VIDEO – Fefé, primul parfum pentru câini lansat de Dolce&Gabbana

VIDEO - Fefé, primul parfum pentru câini lansat de Dolce&Gabbana Chiar la începutul lunii, pe 1 august, Dolce&Gabbana, cunoscutul brand italian de produse de lux,...

Adele a difuzat finala olimpică a probei feminine de 100 metri în timpul concertului ei din Munchen

Adele a difuzat finala olimpică a probei feminine de 100 metri în timpul concertului ei din Munchen Cântăreaţa britanică Adele i-a încântat pe fanii ei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.