X

Lovitură politică pentru premierul ceh – Comisia Europeană a stabilit că Andrej Babis este în situaţie de conflict de interese

Cehia ar putea pierde fonduri europene în contextul în care Comisia Europeană a stabilit că premierul Andrej Babis este în situaţie de conflict de interese din cauza afacerilor cu plasare de active, relatează cotidianul Hospodarske Noviny, citat de agenţia Reuters, potrivit mediafax.

Dacă vor fi confirmate în procedurile ulterioare, concluziile ar putea conduce la pierderea de către Cehia a unor fonduri acordate de Uniunea Europeană pentru sectoarele agriculturii, industriei chimice, alimentaţiei, presei şi sănătăţii prin proiecte lansate din anul 2018.

Citește și : Armata israeliană a împuşcat mortal un adolescent palestinian

Este vorba de o lovitură politică pentru premierul Andrej Babis, care a negat vehement că ar încălca vreo regulă. Decizia riscă să blocheze procedurile de finanţare ulterioară a firmelor care au fost deţinute de Babis iar acum sunt încredinţate unor fonduri de investiţii.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă, argumentând că “procedurile de audit sunt în curs”.

Andrej Babis a transmis că nu este de acord cu poziţia Comisiei Europene. “Este vorba doar de o propunere preliminară care va fi analizată complet, iar Cehia îşi va transmite poziţia. Abia apoi Comisia Europeană ne va transmite raportul final. Resping în mod absolut această poziţie şi mă voi lupta să o modific”, a subliniat Babis.

Citește și : Petro Poroşenko, ales la conducerea partidului său înainte de alegerile legislative din Ucraina

Tags: Andrej Babiscehiacomisia europeanaconflict de interesefonduri europeneHospodarske Noviny
Categorii: Diaspora