X

Lovitura de stat se consolidează în Zimbabwe. Președintele Mugabe și mai mulți miniștri au fost arestați de armată

Situaţie de criză în Zimbabwe, unde armata a ieşit pe străzi şi a preluat controlul televiziunii de stat. Focuri de armă şi explozii s-au auzit în această dimineaţă în capitala Harare, inclusiv în jurul reşedinţei private a dictatorului Robert Mugabe, care a fost arestat de armată, scriu agenţiile de presă.

Intervenţia militară vine după ce, în urmă cu două zile, şeful Armatei a anunţat că nu este de acord cu demiterea vicepreşedintelui ţării.

Armata din Zimbabwe a preluat puterea miercuri dimineaţă, anunţând că vizează “criminalii” din jurul preşedintelui Robert Mugabe, însă a dat asigurări la postul naţional de televiziune că Mugabe, în vârstă de 93 de ani, şi familia acestuia sunt în siguranţă, anunţă Reuters.

Un general a dat cititre unei declaraţii în care neagă că ar fi avut loc o lovitură de stat şi anunţă că Mugabe este în siguranţă, fără însă a preciza unde se află acesta.

Acţiunea militară are loc după ce Mugabe l-a demis pe vicepreşedintele  Emmerson Mnangagwa, în urma unei dispute cu privire la succesiune.

Militari şi vehicule blindate au blocat căile de acces către principalele birouri guvernamentale şi către instanţele din Harare.

“Ţinta noastră sunt doar criminalii din jurul său (al lui Mugabe) care comit infracţiuni care provoacă suferinţe din punct de vedere social şi economic în ţară şi pe care vrem să-i aducem în faţa justiţiei”, a declarat un general la televiziunea publică.

“Îndată ce ne îndeplinim această misiune, sperăm ca situaţia să revină la normal”, a precizat el.

Însă nici Mugabe şi nici soţia sa, Grace, care ar urma să-i succeadă la preşedinţie nu au fost văzuţi şi nici nu se ştie nimic despre ei.

Ministrul de Finanţe Ignatius Chombo, unul dintre liderii aşa-numitei facţiuni G40 a partidului de guvernământ ZANU-PF condus de soţia lui Mugabe, Grace, a fost reţinut de armată, au declarat surse guvernamentale.

Mişcarea pentru Schimbare Democratică, partid de opoziţie, a făcut un apel la revenirea paşnică la democraţia constituţională, adăugând că speră ca intervenţia militară să conducă la instituirea unui stat naţional stabil, democrat şi progresist.

Tags: arestarearmatalovitura de statRobert Mugabestiripesurse
Categorii: Știrile zilei