Lovituri israeliene în Fâşia Gaza, escaladarea violenţei continuă

Publicat:

Israelul a lovit joi seară infrastructuri ale mişcării Hamas în Fâşia Gaza, cel mai recent episod dintr-o recrudescenţă a violenţei în Orientul Mijlociu împotriva căruia apelurile la reţinere par inutile, notează AFP, potrivit agerpres.

Avioane de luptă au lovit un “tunel” în zona Beit Hanoun (nordul Fâşiei Gaza) şi un altul în zona Khan Younis (în sudul teritoriului), se arată într-un comunicat al armatei israeliene.


Citeşte şi: Ucraina a devenit un cartof fierbinte pentru România – Black News

“Două centre de producţie de arme aparţinând Hamas”, mişcare islamistă aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007, au fost şi ele lovite, adaugă textul, prezentând operaţiunea ca “un răspuns la încălcări ale securităţii Israelului comise de Hamas în aceste zile”.

Raidul israelian, care a început în jurul orei 23.15 (21.15 GMT), a durat aproximativ o jumătate de oră, potrivit unor corespondenţi ai AFP la Gaza, unde s-au auzit mai multe explozii.

După începerea raidului israelian, mai multe rachete au fost trase din Fâşia Gaza spre sudul Israelului, potrivit martorilor.

În urma acestor confruntări, niciuna dintre părţi nu a raportat imediat victime.

Într-un comunicat, Hamas a spus că “Israelul este responsabil pentru această agresiune şi consecinţele ei” şi a cerut “tuturor facţiunilor palestiniene să se unească pentru a înfrunta ocupaţia” (israeliană).

“Îi vom lovi pe inamicii noştri şi ei vor plăti preţul pentru fiecare agresiune” a declarat mai devreme la Tel Aviv premierul israelian Benjamin Netanyahu în deschiderea unei reuniuni a cabinetului de securitate.

Aproximativ 30 de rachete au fost lansate joi din Liban spre Israel, escaladare fără echivalent pe frontul israeliano-libanez din 2006.

Citeşte şi: O furtună de gheaţă a făcut ravagii în Canada: Doi oameni au murit şi pagubele materiale sunt majore – Black News

Armata israeliană a acuzat militanţi palestinieni că se află în spatele tirurilor care au făcut cel puţin un rănit şi au provocat pagube materiale în prima zi de Pesach (Paştele ebraic).

Acest acces de violenţă la frontiera de nord a Israelului a suscitat condamnări şi apeluri la reţinere şi a avut loc la o zi după intervenţia violentă a poliţiei israeliene, în plin Ramadan, în moscheea Al-Aqsa din Ierusalim, al treilea loc cel mai sfânt al islamului, larg denunţată de ţările vecine şi la care mai multe grupări palestiniene au promis o ripostă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

Un “Vatican musulman” e pe cale să se nască în inima Europei

Un "Vatican musulman" e pe cale să se nască în inima Europei Prim-ministrul albanez Edi Rama a făcut cunoscută cotidianului "New York Times" intenția sa...

Discrepanţele rasiale din Europa nu pot fi decuplate de greşelile istorice (raport)

Discrepanţele rasiale din Europa nu pot fi decuplate de greşelile istorice Discrepanţele rasiale din unele naţiuni europene nu pot fi soluţionate dacă moştenirile colonialismului şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.