Luare de ostatici într-o staţie de alimentare cu carburanţi din Marea Britanie; o persoană a fost rănită

Publicat:

O persoană a fost rănită în urma unei luări de ostatici care a avut loc într-o staţie de alimentare cu carburanţi din Marea Britanie, iar autorul agresiunii a fost reţinut de forţele de ordine, informează BBC News, informează mediafax.

Incidentul a avut loc joi într-o staţie de alimentare cu carburanţi din zona Hengrove Way, în oraşul britanic Bristol.


Citește și : Merkel spune că va pleca din postul de cancelar având conştiinţa curată

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a pătruns în staţia de alimentare înarmat cu un cuţit şi a luat ostatici mai mulţi angajaţi. Negociatorii Poliţiei au discutat cu agresorul câteva ore. Ulterior, agenţi ai forţelor speciale de poliţie au intervenit în incinta staţiei de alimentare, reţinându-l pe agresor.

Un bărbat în vârstă de 20 de ani a fost rănit şi este spitalizat, dar nu prezintă risc vital.

Autorităţile britanice încearcă să afle motivului atacului, dar nu există indicii că ar fi vorba de un act terorist.

Citește și : Premierul spaniol Pedro Sanchez promite înăsprirea pedepselor pentru a preveni delictele de ură

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.