Luare de ostatici într-un magazin din SUA. O femeie a fost împușcată mortal

Publicat:

Un bărbat înarmat şi-a împuşcat bunica şi o altă femeie, după care s-a baricadat într-un supermarket unde a ucis o a treia femeie, înainte de a fi arestat, după o confruntare de câteva ore cu poliţia. Incidentul s-a petrecut sâmbătă la Los Angeles, informează duminică AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Un suspect de sex masculin a fost implicat într-o dispută familială care l-a determinat să tragă asupra bunicii sale şi a altei femei aflate la faţa locului, a precizat pentru presă sergentul Barry Montgomery. Bărbatul a fugit apoi cu maşina bunicii sale, cu care a intrat într-un stâlp în faţa unui supermarket Trader Joe’s, unde a avut loc un schimb de focuri cu poliţia, după care suspectul s-a baricadat în magazin luând ostatice un număr neprecizat de persoane.


Citește și : UE va furniza asistenţă suplimentară Suediei, ţară care se confruntă cu zeci de incendii necontrolate

Poliţia a transmis mai târziu pe Twitter că a reuşit să-l “aresteze pe suspect fără incidente”. “Suspectul a ieşit mai târziu din magazin, a cerut să i se pună cătuşele şi a fost preluat în custodie”, a scris LAPD.

Potrivit primarului Eric Garcetti, o femeie a fost împuşcată în supermarket, fiind declarată moartă.

Preşedintele Donald Trump a transmis mai devreme pe Twitter că urmăreşte “foarte îndeaproape posibila luare de ostatici de la Los Angeles”.

Conform CNN, suspectul are circa 20 de ani. Los Angeles Times a relatat că în magazin se aflau în momentul incidentului între 40 şi 50 de oameni. U martor a relatat că “peste tot zburau gloanţe, prin faţa magazinului şi în parcare”.

Citește și : Salvini: Italia va începe imediat deportarea a 57 de tunisieni salvaţi din Marea Mediterană

Bunica suspectului a fost lovită de cel puţin şapte gloanţe şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, iar starea ei este critică, a menţionat Los Angeles Times.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ignorat apelurile internaţionale de...

Obama, surprins de cât de ‘dezorienta’ părea Biden la o strângere de fonduri din iunie

Obama, surprins de cât de 'dezorienta' părea Biden la o strângere de fonduri din iunie Biden l-a surprins pe Obama cu starea sa de „dezorientare”...

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov Irina Farion, fostă parlamentară naţionalistă ucraineană cunoscută pentru poziţiile sale împotriva Rusiei, a fost împuşcată în...

‘Nostradamus cel viu’ a prezis căderea sistemelor informatice încă de acum trei luni și prevestește un nou război mondial

'Nostradamus cel viu' a prezis căderea sistemelor informatice încă de acum trei luni și prevestește un nou război mondial Clarvăzătorul brazilian Athos Salomé, supranumit „Nostradamus cel...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.