Luarea de ostatici din Italia s-a încheiat: Agresorul s-a predat

Publicat:

Cele patru persoane care erau ţinute ostatice într-un oficiu poştal situat în apropierea oraşului italian Reggio Emilia au fost eliberate, iar agresorul s-a predat, informează site-ul cotidianului La Repubblica, scrie Mediafax.

Bărbatul, care era înarmat cu un cuţit, s-a predat în urma negocierilor cu autorităţile.


Citește și : Statele Unite autorizează opt ţări să cumpere petrol iranian

Un membru al grupării infracţionale Ndrangheta dat în urmărire luase ostatice mai multe persoane într-un oficiu poştal situat în regiunea Emilia-Romagna, în nordul Italiei. “Eu sunt cel condamnat la 19 ani de închisoare. Vă omor pe toţi”, a strigat Francesco Amato imediat după intrarea într-un oficiu poştal din localitatea Pieve Modolena, situată la periferia orăşelului Reggio Emilia.

Bărbatul luase ostatice cinci persoane, dar una fusese eliberată pentru că se simţea rău.

Potrivit autorităţilor italiene, individul este Franceso Amato, dat în urmărire după ce în urmă cu câteva zile a fost condamnat la 19 ani de închisoare într-un proces vizând membri ai organizaţiei infracţionale ‘Ndrangheta. Autorul luării de ostatici a cerut, printre altele, să discute cu Matteo Salvini, vicepremier şi ministru de Interne.

Citește și : Trump condamnă un atac din Yemen: Este „oribil” că armata saudită „nu ştie să utilizeze armele” americane

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.