Lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor în satul Vâprova au fost finalizate

Publicat:

Lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor în satul Vâprova au fost finalizate

Lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale în satul Vâprova din raionul Orhei, planificate pentru anul 2024, au fost finalizate la timp, anunță principalul furnizor de gaze naturale din țară SA „Moldovagaz”.

Citește și: Atenție! La PTF Costești trecerea frontierei este restricționată pentru câteva ore


Ca urmare, a demarat racordarea efectivă a consumatorilor noi, în mare majoritate a cărora deja sunt construite și rețele interne de gaze. În total, în localitatea respectivă au fost pozați peste 1,4 kilometri de conducte gaze de presiune medie și joasă, fiind montate 39 de ieșiri. Astfel, va fi posibilă creșterea semnificativă a nivelului de gazificare în localitate, care în prezent este de circă 15%. În complex, anul curent extinderea rețelelor de distribuție de gaze se efectuează în 15 localități din raioanele Orhei, Telenești, Rezina și Șoldănești, deservite de „Orhei-gaz”.

Per total pe țară în anul 2024 se vor poza peste 89 kilometri de gazoduct, iar lucrările sunt efectuate în 47 de localități. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1 700, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare. Progresul și calitatea lucrărilor efectuate de antreprenori sunt verificate în cadrul vizitelor de inspecție săptămânale de către reprezentanții Direcției investiții și gestionarea patrimoniului SA „Moldovagaz”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Incendiu în sistemul de recire al centralei nucleare de la Zaparojie

Incendiu în sistemul de recire al centralei nucleare de la Zaparojie Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care dispune de o echipă la faţa locului,...

Incendiile fac ravagii în apropiere de Atena

Incendiile fac ravagii în apropiere de Atena Incendiile fac ravagii în apropiere de Atena. Localităţi şi spitale din jurul capitalei sunt evacuate, transmite portalul news.ro. Citește...

Atenție! PTF Palanca își sistează activitatea pentru câteva ore

Atenție! PTF Palanca își sistează activitatea pentru câteva ore Punctului de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe își sistează mâine, 13 august, activitatea în intervalul orelor...

Gălăgie la Președinție. Năstase a fost „bruiat” de protestatari

Gălăgie la Președinție. Năstase a fost „bruiat” de protestatari Gălăgie în fața sediului Președinției. Conferința de presă a fostului președinte al Platformei DA, Andrei Năstase,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.