
Termenul-limită pentru finalizarea lucrărilor de instalare în cadrul proiectului de construcție a Liniei electrice Vulcănești –Chișinău este ultima săptămână a lunii mai, potrivit MOLDPRES.
Citește și: Tragedie la Cantemir. Un bărbat a murit înecat în fântână
Potrivit informațiilor prezentate în șantier, la Stația Electrică Vulcănești au fost livrate ultimele echipamente primare necesare – transformatoarele de măsură – iar majoritatea acestora au fost deja instalate în cursul săptămânii curente. În paralel, echipele de muncitori finalizează tragerea conductoarelor de bare și execută ultimele lucrări de întindere a cablurilor de comandă și control.
În perioada imediat următoare urmează instalarea completă a transformatoarelor de măsură, realizarea conexiunilor secundare și demararea etapelor de punere în funcțiune a echipamentelor.
Linia electrică aeriană este finalizată integral din luna noiembrie anul trecut, iar în prezent au loc procedurile și aranjamentele necesare pentru inițierea recepției lucrărilor.
Linia electrică Vulcănești–Chișinău are o lungime de aproximativ 157 km și conectează Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport a liniei este de până la 630 MVA, ceea ce va permite acoperirea a peste 50% din consumul Republicii Moldova în perioadele de vârf.
LEA Vulcănești – Chișinău face parte din Proiectul de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic al Republicii Moldova, finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 61 milioane euro, dintre care circa 27 milioane euro sunt destinate construcției liniei electrice.
This post was last modified on 08/05/2026 17:32 17:32