Ludmila Andronic, despre rețelele de socializare:  Impactul lor este mult prea mare și prea dăunător

Ludmila Andronic, despre rețelele de socializare:  Impactul lor este mult prea mare și prea dăunător

 Ludmila Andronic, specialistă în comunicare

• Cât de diferită este comunicarea politică față de comunicarea instituțională? Care ar fi diferențele, dar și asemănările?

Comunicarea politică este bazată pe doctrine politice și trebuie să se focuseze pe modul în care partidele politice și politicienii consideră necesar și oportun să dezvolte o societate. Liberalii – promovând valorile economiei liberalizate și a competiției libere ca factor de creștere și dezvoltare, socialiștii – promovând ideea unei societăți cu oportunități egale și susținere socială, comuniștii (marxiștii) – pedalând pe ”fiecăruia după necesități”, etc. Această comunicare este menită să atragă susținători și votanți, care, la modul ideal, ar trebui să facă lucrul acesta prin atașament la ideea dată. Promisiunea din comunicarea electorală ar trebui să fie explicate anume prin prisma acestor doctrine și să facă abstracție de ”momentul oportun”. Cu alte cuvinte, comunicarea politică este una cu bătaie lungă.

Comunicarea instituțională are, mai degrabă, o funcție explicativă, educațională – să informeze opinia publică despre activitățile curente, strategiile de dezvoltare, realizările instituției, reformele inițiate și efectele pe care acestea le au sau le vor avea asupra diferitor grupuri sociale. Desigur, există și aspecte de imagine, reputație, dar care devin realizabile doar prin comunicare consistentă și aliniată unor strategii.  Într-un anume fel, comunicarea instituțională (în cazul instituțiilor statului) este reflecția promisiunii electorale doctrinare prin exemple concrete.

• În cazul unui produs, imaginea vizuală este cea care captează atenția consumatorului. Este valabil acest lucru și în mediul politic? În ce măsură imaginea afișată de lideri influențează alegătorul?

Liderul partidului este ”brandul flagman” al acestuia, produsul de lux. Cu cât mai  bine este construită imaginea acestuia, cu atât mai mari sunt șansele la prezidențiale sau locale. Când este vorba despre parlamentare sau locale, ca să continuu aceeași paralelă, intervin și celelalte ”produse” – unele mai calitative, altele – mai puțin, unele promovate mai intens, altele – ținute mai în umbră. Dacă acest mix de produse este unul în mare parte satisfăcător, atunci există șanse, dacă mixul este putred sau lipsește – șansele devin minime. Există și o altă variantă – când produse efectiv de proastă calitate, sau gata să expire, sunt reambalate frumos, li se face publicitate intensă, oferte avantajoase – și acestea sunt cumpărate (citește votate)  în masă, ca apoi să fie aruncate la gunoi și să trezească dezgust.

• De ce credeți că moldovenii au ales-o pe Maia Sandu?

Maia Sandu a trecut printr-o electorală dură. Cu atacuri obraznice, sexiste și discriminatorii din partea majorității concurenților săi. Mulți erau siguri că va ceda, nu va rezista psihologic și fizic (să nu uităm despre aspectul fizic firav al Președintei). Dârzenia ei a trezit admirație în rândul celor indeciși. Iar cei care sunt votanții ei deciși au apreciat înverșunarea cu care și-a expus poziția, claritatea cu care și-a explicat prioritățile și curajul cu care a mers înainte, trecând peste atacuri. Maia Sandu a fost alternativa perfectă pentru personajele politice anterioare – nu putea fi acuzată de corupție, nu avea antecedente rușinoase, era suficient de bătăioasă, dar corectă; într-un cuvânt, a fost credibilă.

• S-a schimbat profilul alegătorului după 2009 în Moldova ? Dacă da, cine sunt cetățenii care votează partidele de dreapta și cei de stânga?

Concetățenii noștri nu au un vot doctrinar, ei practică un vot oportunist, de moment. Desigur, există un număr considerabil de alegători care analizează, urmăresc partidele și evoluția acestora, doar poate sunt un pic mai pasivi, mai rezervați, mai distanțați.

Dar există, din păcate, o nouă clasă de alegători – coruptibili, salamiști, scuzați-mi expresia, pentru care contează mai mult o sacoșă cu salam și făină astăzi decât ce se va întâmpla mâine sau peste un an. Oamenii aceștia cred, de multe ori, că nu fac nimic reprobabil, adică ce? – mi-au dat, am luat, mare lucru că am votat azi cu cineva, dacă vine altul și-mi dă o pungă mai mare, votez cu el. Cineva va spune, cu siguranță, că o fac din sărăcie, dar nu este tocmai așa. Nu o fac din sărăcie, o fac pentru că nu văd în asta nimic rău și nici nu-și pun întrebări prea multe. ”Pâine și circ” într-o variantă autohtonă. Vă dăm pâine, iar voi faceți circ.

• Ce impact au rețelele de socializare în formarea unor percepții despre realitatea în care trăim?

 Impactul lor este mult prea mare și prea dăunător, din păcate. Un număr considerabil de oameni au înlocuit mijloacele de informare tradiționale cu rețelele de socializare, confundându-le ca valoare și rol de informare. Rețelele de socializare funcționează după cu totul alte principii, ele sunt mult mai ușor de coordonat din punct de vedere al destinatarului informației țintite. Dacă urmărești numai rețele de socializare poți ajunge să trăiești o lume paralelă, construită abil de cei care cunosc cum funcționează. Ele îți vor servi întotdeauna doar informația pe care ai reținut la un moment dat atenția. În aceeași tonalitate și cu același conținut. Scopul rețelelor de socializare nu este de a informa. Nu este o învinuire, este o constatare. Scopul lor este de a pune împreună oameni care împărtășesc același valori și interese. Or, nimerind și întâmplător într-un grup ipotetic de acest gen, vei fi bombardat doar cu mesajele destinate acestora, fără a avea acces la alternative. Este o chestie tehnologică la mijloc.

• Cum vă explicați succesul lui Emilian Crețu pe rețelele de socializare? Vedem că au apărut mai mulți influenceri care îi copie stilul de comunicare în spațiul public. Cum prevedeți, ce impact va avea pe termen lung “vorbitul ca în popor”, această reflexie a maldavanului, așa-zisul “omul simplu”?

 Există o mare diferență dintre Emilian Crețu și cei care îl imită. Emilian este actor profesionist. El și-a născut-o pe Dora, personajul satiric care, de fapt, ia în derâdere ”maldavanul”. Dar mulți au denaturat acest demers, considerând că este o elogiere a acestuia. Dora este satiră, pdeudo-Dorele sunt strâmbături.

Iar în ceea ce privește ”vorbitul ca în popor” haideți să fim serioși. Oamenii vorbesc în grai moldovenesc cu fonetica respectivă, dar nu aberează. Și nu înseamnă că dacă am auzit două-trei specimene vorbind o româno-rusă pocită, presărată cu înjurături, înseamnă ca așa vorbește omul simplu. Umorul nostru țărănesc, neaoș, este mult mai subtil și mult  mai plastic.

Cât despre efectele pe termen lung – acești influenseri fac un mare deserviciu urmăritorilor săi, cultivându-le dependența de construcții lingvistice inacceptabile. Or, știința spune – cine nu știe să-și exprime gândurile într-un mod coerent, respectiv, nu gândește în mod coerent.

• Gustare le Born în Psihologia mulțimilor” scrisă acum mai bine de un secol, ne atenționa că aceasta este o eră a mulțimilor. “Pe când vechile noastre credințe se clatină și dispar, pe când vechile coloane ale societății se prăbușesc unele după altele, acțiunea mulțimilor este unica forța pe care nimic nu o amenință și al cărei prestigiu crește. “ Care sunt sunt riscurile în construcția unei societăți care pornește de la ideea că mulțimile decid, în contextul propagandei informaționale, ce are drept scop schimbarea percepțiilor, credințelor, preferințelor alegătorului?

Sub acest aspect, mie îmi este mai aproape lucrarea din 1977 a lui Roger Gerard Shwartzenberg ”Statul spectacol”, care vorbește despre cinematografizarea politicului, riscurile star-sistemului politic, a personalizării acestuia: ” Altădată, politica însemna idei. Astăzi, politica înseamnă persoane. Sau mai degrabă personaje, pentru că fiecare conducător se pare că-și alege o funcție și își ia un rol. Ca la spectacol. Ca atare, Statul însuși se transforma în realizator de spectacol, în “producător” de spectacol. Deci, politica devine regie. Fiecare conducător își etalează calitățile și pozeaza în vedetă. Astfel, se produce personalizarea puterii. Termenul este fidel etimologiei sale, ”persoană” venind din latinescul ”persona” care înseamnă mască de teatru”.

• Ce limite și provocări întâmpină comunicarea politică, în Moldova ?

Lipsă de oameni, în primul rând. Pentru partidele și politicienii din afară lucrează echipe întregi, sunt comandate studii, sunt încheiate contracte cu firme serioase care se ocupă de toate – discurs, prezență fizică, stil, gesturi, nemaivorbind de strategii de comunicare și comunicare de criză. În cazul nostru politicienii și partidele sunt secundați de câțiva oameni, cu excepția electoralelor, când unii dintre ei au beneficiat de suport masiv, în special de la estici.

La nivel de provocări – uitați-vă ce val de propagandă vin peste noi zilnic. Sunt investite milioane pentru producerea și difuzarea de materiale propagandistice, pentru întreținerea fabricilor de boți, pentru targetare. Putem să ținem piept unui asemenea atac? Din păcate, nu prea. De ce? Nu avem nici suficiente mijloace, nici suficiente resurse umane. Deci, ne rămâne o singură soluție – comunicare profesionistă, consistentă, corectă și onestă în limita surselor disponibile.