Lufthansa anulează încă 23.000 de zboruri

Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat miercuri anularea a 23.000 de zboruri în perioada 29 martie – 24 aprilie, transmite AFP. Alte 7.100 de curse ale aceleiaşi linii fuseseră deja anulate în cadrul programului de iarnă, care se încheie pe 28 martie, scrie agerpres.

Lufthansa a justificat reducerea planurilor de zbor prin ‘circumstanţe excepţionale’ şi a avertizat că în săptămânile următoare se aşteaptă şi alte anulări.

Citește și : Francezii aşteaptă cu sufletul la gură discursul preşedintelui Macron

Compania anunţase vineri reducerea cu până la 50% a numărului de pasageri pe care îi poate prelua, din cauza scăderii semnificative a rezervărilor, pusă pe seama epidemiei de COVID-19.

Sunt afectate în special legăturile cu Europa, Asia şi Orientul Mijlociu, dar Lufthansa intenţionează să asigure accesibilitatea tuturor destinaţiilor prin intermediul altor companii din grup, de pe aeroporturile din Frankfurt, Munchen, Zurich, Viena şi Bruxelles.

Citește și : Elveţia ÎNCHIDE nouă puncte de frontieră la graniţa cu Italia

Filialele Austrian Airlines şi Brussels Airlines ale Lufthansa au oprit deja toate cursele spre şi din Italia. Grupul a suspendat zborurile către China continentală, Iran şi Israel.

Lufthansa a blocat totodată angajările şi va propune personalului concedii fără plată. Este în curs de evaluare imobilizarea întregii flote de 14 aeronave Airbus A380, cu baza la Frankfurt şi Munchen.

This post was last modified on 11/03/2020 17:29 17:29

Tags: asiabruxellescovid-19europaFrankfurtLufthansaMunchenOrientul MijlociuVienazboruriZurich
Categorii: Diaspora