Lukaşenko a numit un nou premier, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale din Belarus

Publicat:

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko l-a promovat joi pe fostul şef al comitetului militar-industrial al ţării în funcţia de premier, în cadrul unei remanieri a guvernului iniţiată cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale din Belarus, informează dpa, scrie agerpres.

Aleksandr Lukaşenko este preşedintele acestei foste republici sovietice din estul Europei de un sfert de secol şi nu tolerează disidenţa. El a subliniat că noul premier va fi responsabil pentru menţinerea disciplinei în rândul oficiali de rang înalt.


Citește și : Finlanda nu mai are niciun nou caz de coronavirus

Premierul Roman Golovcenko va fi “responsabil pentru disciplină şi ordine în guvern, pentru rezultatul final”, a spus Lukaşenko în timpul unei întâlniri cu oficiali de rang înalt, potrivit unui comunicat transmis de agenţia de ştiri BelTA.

“Cel mai important este că el e o persoană în care se poate avea încredere”, a subliniat Lukaşenko, adăugând că Golovcenko a lucrat şi în serviciul diplomatic al ţării.

Golovcenko, 46 de ani, a fost ambasador al Republicii Belarus în Emiratele Arabe timp de cinci ani până când a fost numit preşedinte al comitetului militar-industrial al Belarus, în 2018.

Lukaşenko a spus că aşteaptă de la noul premier să îmbunătăţească situaţia economică a ţării, inclusiv prin promovarea inovaţiilor tehnologice în “toate domeniile unde este posibil”.

Lukaşenko vrea să obţină un al şaselea mandat prezidenţial în urma alegerilor programate abia luna trecută pentru 9 august, ceea ce a lăsat puţin timp de pregătire pentru potenţialii candidaţi de opoziţie.

Republica Belarus, o ţară cu circa 9,5 milioane de locuitori situată între Rusia şi Polonia, a abolit limitele pentru mandatele prezidenţiale în 2004, când Lukaşenko a candidat pentru al treilea său mandat consecutiv.

Citește și : Mutare neașteptată a premierul polonez: Mateusz Morawiecki cere parlamentului un vot de încredere

Belarus nu are un palmares bun în ceea ce priveşte implementarea proceselor democratice, potrivit observaţiilor independente ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Organizaţia a descris alegerile prezidenţiale din Belarus din 2015 ca fiind inechitabile, favorabile actualului preşedinte, fiind necesar un “profund proces de reformă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze Pe fondul unei producții ridicate de gaze naturale, România încă înmagazinează gaze la...

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi “Martirul Unirii”, a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul Unirii", a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul...

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi sărbătoarea organizată în primul weekend din octombrie

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024 În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția...

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.