Lukaşenko amenință să interzică tranzitul exporturilor europene către Rusia în cazul în care UE impune sancţiuni

Publicat:

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, a cărui realegere este contestată de trei săptămâni, a ameninţat să interzică tranzitul exporturilor europene către Rusia în cazul în care UE impune sancţiuni în acest dosar, relatează Reuters, potrivit news.ro .

Şeful statului belarus a făcut aceste ameniţări în cadrul unei vizite la o lăptărie, vineri, în estul ţării. El a ameninţat de asemenea cu o boicotare a porturilor lituaniene, un stat membru UE.


Citește și : Bilanțul epidemiei de COVID-19 în Italia

”Am cerut Guvernului să-mi prezinte o propunere de redirecţionare a tuturor fluxurilor comerciale din porturile lituaniene către alte porturi”, a anunţat el, potrivit agenţiei belaruse oficiale de presă Belta. ”Să vedem cum o să se descurce cu asta”.

”Ei s-au îmbogăţit şi au uitat cine este Belarusul. Ei credeau că ne pot speria cu rachete şi tancuri. Ei, bine, să vedem cui îi e frică! Le vom arăta ce înseamnă sancţiuni”, a ameninţat Lukaşenko.

Mărfurile care trnzitează Belarusul, o ţară fără ieşire la mare, reprezintă aproape o trime din traficul feroviar şi portuar al Lituaniei. Această fostă republică sovietică este totodată o importantă rută atât terestră a mărfurilor europene destinate Rusiei, cât şi a aprovizionării cu energie a Europei.

Toate exporturile ruse trec pe teritoriul belarus prin oleoductul Drujba.

Lukaşenko, care se confruntă cu o contestare de o amploare fără precedent, în opinia sa finanţată de puterile occidentale, a ordinat armatei să se pregătească de luptă.

Citește și : Franţa a raportat 7.379 de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore

Vladimir Putin a anunţat joi punerea la punct a unei ”forţe de poliţie de rezervă”, susceptibilă să-i sară în ajutor lui Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani.

Miniştrii de Externe ai UE, care încearcă să exercite presiuni asupra Minskului pentru a organiza noi alegeri prezidenţiale, au înocmit joi o listă cu 20 de belaruşi pe care să-i sancţioneze.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ambasadorul României a participat la festivități dedicate începutului noului an școlar la Liceul ‘Mihail Ceachir’ din Ceadâr-Lunga

Ambasadorul României a participat la festivități dedicate începutului noului an școlar la Liceul 'Mihail Ceachir' din Ceadâr-Lunga Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu a mers astăzi la...

Deschiderea unei rute aeriene Chișinău-Doha și investiții în agro-industrie, discutate de ministrul de Externe cu omologul său din Qatar

Deschiderea unei rute aeriene Chișinău-Doha și investiții în agro-industrie, discutate de ministrul de Externe cu omologul său din Qatar Oportunitățile de aprofundare a cooperării economice...

UNICEF a lansat o cerere de oferte pentru a obţine vaccinuri împotriva mpox

UNICEF a lansat o cerere de oferte pentru a obţine vaccinuri împotriva mpox UNICEF a anunţat sâmbătă că a lansat „o cerere de oferte de...

Alexandr Romanov va avea un alt adversar în următoarea sa luptă din Ultimate Fighting Championship

Alexandr Romanov va avea un alt adversar în următoarea sa luptă din Ultimate Fighting Championship Luptătorul moldovean Alexandr Romanov va avea un alt adversar în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.