Lukaşenko anunţă convocarea delegaţilor Adunării Naţionale în februarie, pentru o reformă în care opoziţia nu are încredere

Publicat:

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat luni că Adunarea Naţională formată din delegaţi care nu au fost aleşi va fi convocată în februarie pentru prima dată din 2016, ca parte a planului de reformă perceput de critici drept o tactică de a trage de timp pentru a depăşi criza politică, relatează Reuters, potrivit agerpres

Belarusul a fost zguduit de proteste de amploare după alegerile prezidenţiale de la 9 august, marcate de acuzaţii de fraudă. Lukaşenko, aflat la putere din 1994, a respins criticile, coordonând o reprimare dură a protestelor din fosta republică sovietică.


Citește și : BoJo este în culmea fericirii după acordul post-Brexit: ‘Este un nou punct de pornire pentru relaţia cu UE’

Confruntat cu cea mai mare criză din timpul regimului său, Lukaşenko a sugerat reforme constituţionale, fiind susţinut public de aliatul tradiţional Rusia, care ar reduce prerogativele preşedintelui.

El a oferit puţine detalii, dar a spus că deciziile de a redistribui o parte din atribuţii ar putea fi luată la o reuniune a Adunării Naţionale, un organism politic fără nicio putere, dar despre care Aleksandr Lukaşenko a spus că ar putea primi prerogative în curând.

Acest organism se reuneşte de obicei la fiecare cinci ani şi aduce împreună mii de delegaţi, a căror candidatură este propusă de consilii locale, partidele pro-Lukaşenko şi sindicate.

Oponenţii politici ai lui Lukaşenko, dintre care cei mai proeminenţi au fost încarceraţi sau au fugit din ţară, au respins propunerile de reformă ca pe o tactică de tragere de timp care să-l ajute pe Lukaşenko să depăşească perioada de proteste.

Aleksandr Lukaşenko a spus că procesul de selectare a candidaţilor va începe marţi. “Ar trebui să fie oameni care reprezintă toate straturile şi grupurile de populaţie, întreg poporul belarus”, a spus el.

Adunarea Naţională se va reuni pe 11 şi 12 februarie.

Citește și : Austria ia măsuri drastice în staţiunile de schi: Limitează locurile de parcare şi măreşte spaţiul pentru stat la coadă

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a cerut public lui Lukaşenko să se angajeze într-un dialog cu forţele opoziţiei din Belarus. Cei doi lideri s-au întâlnit în septembrie la Moscova, prilej cu care Lukaşenko a vorbit public despre iniţierea unor reforme.

“Este posibil ca Lukaşenko să încerce, cu ajutorul acestei adunări, să saboteze reforma constituţională pe care a părut să o promită Kremlinului în septembrie”, a spus Aleksandr Klaskovski, un analist politic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.