Lukaşenko îi oferă lui Putin un tractor drept cadou cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani

Publicat:

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko i-a oferit vineri omologului său rus Vladimir Putin un tractor drept cadou cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, a anunţat agenţia de presă belarusă Belta, citată de EFE, potrivit agerpres

”Este un tractor”, le-a răspuns Lukaşenko jurnaliştilor care-l aşteptau în oraşul rus Sankt-Petersburg, unde are loc summitul informal al liderilor ţărilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI).


Liderul belarus a precizat că tractorul pe care i l-a adus lui Putin este de acelaşi fel cu cel cu care lucrează el.

Tractorul ”se numeşte BELARUS. Este cel mai bun. A fost asamblat manual”, a adăugat Lukaşeko, care înainte de a intra în politică a condus în anii ’80 o cooperativă agricolă de producţie.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO

În urmă cu patru ani, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, preşedintele belarus i-a dăruit liderului de la Kremlin patru saci de cartofi recoltaţi de pe tarlaua proprie.

În anul 2019, preşedintele prorus al Republicii Moldova de la acea vreme, Igor Dodon, i-a făcut cadou lui Putin patru butoaie cu vin de casă.

Când a fost prim-ministru al Rusiei (2008-2012), Putin a primit odată cadou de ziua sa de naştere un tigru siberian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.