X

Lukasenko: Ucraina a propus Belarusului un pact de neagresiune

Kievul a propus Minskului un pact de neagresiune, în contextul în care posibilitatea unei implicări în Războiul rus din Ucraina a Belarusului – singurul aliat al Rusiei în Europa – îngrijorează atât Moscova, cât şi comunitatea internaţională, dezvăluie preşedintele belarus Aleksandr Lukaeşnko, relatează Reuters , scrie news.ro.  

”Ei ne oferă un pact de neagresiune”, afirmă Lukaşenko, potrivit unei postări pe Telegram a agenţiei oficiale belaruse se presă Belta.

Citește și : Jacinda Ardern îşi exprimă recunoştinţa pentru timpul petrecut la conducerea Noii Zeelande

”Ne cer să nu luptăm împotriva Ucrainei în niciun fel şi ca trupele noastre să nu se ducă” în Ucraina, precizează el.

Aleksandr Lukaşenko apreciază că acest demers al Kievului contravine încercărilor Ucrainei de a-şi consolida înarmarea – cu tancuri germane de tip Leopard 2 -, cu ajutorul aliaţilor săi din Occident.

”Nu ştiu de ce fac ucrainenii asta”, dă el asigurări.

”Pe de o parte, ei ne cer să nu luptăm împotriva Ucrainei sub nicio formă, să nu ne ducem forţele acolo. Ei propun semnarea unui pact de neagresiune. Pe de altă parte, ei pregătesc acest amestec exploziv şi îi înarmează”, pe ucraineni, declară el, potrivit Belta.

Potrivit Belta, Aleksandr Lukaşenko a dezvăluit această propunere a Ucrainei la o reuniune cu oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai serviciilor de securitate.

”Polonia şi Lituania au înnebunit complet între timp”, consideră Aleksandr Lukaşenko.

Citește și : Acord UE-Mercosur: Încă există ‘bariere’, potrivit Argentinei şi Braziliei

”De ce au nevoie (să ameninţe)? N-am nicio idee. Deci, trebuie să răspundem ferm”, a subliniat el.

”Avem suficiente probleme în perimetrul nostru – atât în spaţiul aerian, cât şi la sol, cu (aşa-numita) frontieră verde. Avem suficiente probleme acolo. Să ne-ajute Dumnezeu să ţinem toate astea”, a declarat el.

Tags: europaLeopard-2Lukaşenkomoscovaoccident
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina