Lumea este ‘suficient de mare’ pentru ca SUA şi China să prospere, i-a declarat Xi lui Biden

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a declarat luni omologului său american Joe Biden că lumea este suficient de mare pentru ca cele două ţări ale lor să poată prospera, dar a atenţionat totodată SUA împotriva depăşirii “liniei roşii” pe care o constituie problema Taiwanului, informează AFP, potrivit agerpres

“În circumstanţele actuale, China şi SUA împărtăşesc mai multe, nu mai puţine, interese comune”, i-a spus Xi lui Biden în timpul întrevederii lor care a durat trei ore şi a avut loc la Bali, în Indonezia, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe chinez într-un comunicat.


Citește și: ATAC armat într-un campus universitar din SUA! Trei oameni au fost UCIȘI și alți doi răniți

Beijingul nu caută să sfideze SUA sau “să schimbe ordinea internaţională existentă”, a adăugat Xi, îndemnând la “respect reciproc” între cele două părţi, potrivit acestui comunicat.

Cu toate acestea, Xi l-a avertizat pe Biden împotriva depăşirii “liniei roşii” pe care o constituie problema insulei autonome Taiwan, pe care guvernul chinez o revendică.

“Problema Taiwanului este chiar în centrul intereselor fundamentale ale Chinei, fundamentul politic al relaţiilor chinezo-americane şi prima linie roşie ce nu trebuie depăşită în relaţiile chinezo-americane”, i-a spus Xi lui Biden, potrivit Ministerului Afacerilor Externe chinez, adăugând că “soluţionarea chestiunii Taiwanului este problema chinezilor”.

Cei doi lideri au discutat de asemenea despre situaţia din Ucraina, iar Xi i-a declarat lui Biden că Beijingul este “profund preocupat” în legătură cu acest conflict.

“China a fost întotdeauna de partea păcii şi va continua să încurajeze negocierile de pace”, a declarat liderul chinez. “Noi susţinem şi aşteptăm cu nerăbdare reluarea negocierilor de pace între Rusia şi Ucraina”, a adăugat Xi Jinping.

Citește și: Apar noi detalii despre TERORISTA din Istanbul! Se pregătea să fugă în Grecia

Aceasta a fost prima întrevedere între liderii celor două puteri rivale de când preşedintele Biden a fost ales preşedinte al SUA şi ea a avut loc în ajunul summitului G20 ce se va desfăşura marţi şi miercuri în insula indoneziană Bali.

În ultimii trei ani, rivalitatea dintre aceste două cele mai mari economii mondiale s-a intensificat, pe măsură ce China câştigă în putere şi în siguranţă, punând din nou sub semnul întrebării leadershipul american şi situaţia geopolitică după cel de-Al Doilea Război Mondial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele...

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi Un studiu vine cu noi informaţii cu privire la legătura dintre...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.