Lumea îşi ia rămas bun de la Elisabeta a II-a urmărind funeraliile din cafenele sau de la consulate

Publicat:

În întreaga lume, mulţimile s-au adunat în faţa ambasadelor şi consulatelor britanice şi în cafenele, baruri şi în alte locuri publice pentru a urmări, de la de la mii de kilometri distanţă, funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, informează Reuters, potrivit agerpres.

La Hong Kong, sute de persoane au urmărit desfăşurarea funeraliilor pe telefoanele lor în timp ce stăteau la coadă ore în şir pentru a-i aduce un ultim omagiu reginei. La Sydney, în Australia, localnicii s-au înghesuit în pub-uri pentru a urmări ceremonia pe ecranele televizoarelor, în timp ce la Paris proprietarul unui bar pe nume Thibaud Dupont şi-a făcut un tatuaj cu regina pe antebraţ.


Citește și : Ceremonia de la Abaţia Westminster s-a încheiat

“Nu a fost regina noastră, dar a domnit peste Marea Britanie timp de 70 de ani. Singurul care a mai domnit mai mult timp a fost Ludovic al XIV-lea. Şi, deci, este o istorie comună”, a declarat el pentru Reuters.

“Prezenţa ei este literalmente peste tot”, povesteşte Victor Lai, un IT-ist de 30 de ani aflat în faţa Consulatului General Britanic din Hong Kong, unde oamenii au stat la coadă în ultimele 10 zile pentru a semna într-o carte de condoleanţe.

În apropiere, vizitatorii au depus flori, bileţele scrise de mână, fotografii, lumânări şi alte amintiri în centrul unui oraş încă marcat de cei 156 de ani de dominaţie colonială britanică.

Regina a fost şeful de stat al Hong Kong-ului timp de 45 de ani, prezidând asupra unei perioade de dezvoltare rapidă pe care unii o consideră o “epocă de aur”.

De când teritoriul a revenit sub stăpânire chineză, în 1997, guvernul Marii Britanii a continuat să joace un rol, uneori înfuriind Beijingul prin criticile aduse guvernării sale.

Citește și : Imran Khan SCAPĂ de acuzaţiile de terorism

În Bahrain, expatriaţii britanici i-au adus un omagiu reginei la o slujbă desfăşurată în Catedrala St. Christopher din capitala Manama, în timp ce la Mijas, pe Costa del Sol, în sudul Spaniei, britanicii au urmărit cortegiul funerar dintr-o cafenea şi dintr-un bar situat în apropiere.

“Avem o mare comunitate de expaţi în această zonă din Andaluzia şi suntem foarte mândri astăzi că o mulţime de oameni au venit să îşi arate respectul faţă de regina noastră”, a declarat Mark Driver, în vârstă de 59 de ani, angajat la bar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.