Lumea trece prin crize geopolitice profunde, atrage atenţia şeful armatei britanice

Publicat:

Lumea se confruntă cu o “luptă generaţională pentru viitorul ordinii globale”, este de părere şeful forţelor armate ale Marii Britanii, amiralul Tony Radakin, potrivit DPA şi agerpres.

Oficialul militar atrage atenţia că “trăim vremuri extraordinar de periculoase”, cu tensiuni tot mai mari între Occident şi Rusia, Iran, Coreea de Nord şi China.


Citeşte şi: Comisia pentru buget a parlamentului german a aprobat alocarea a 10 miliarde euro pentru cumpărarea de avioane F-35 – Black News

“La final de 2022, avem o lume în care patru crize geopolitice separate se desfăşoară în paralel”, a spus el într-un discurs susţinut miercuri la Royal United Services Institute din Londra.

“Vorbim de simţul impunităţii al (preşedintelui rus Vladimir) Putin, comportamentul intruziv şi destabilizator al Iranului, atitudinea făţiş beligerantă a Coreii de Nord sau o Chină tot mai autoritară”, a declarat Radakin.

“Niciuna dintre aceste provocări nu este izolată. Toate sunt conectate. Toate reprezintă un test pentru regulile care au garantat securitatea globală şi au permis răspândirea prosperităţii şi oportunităţii pe timpul vieţii noastre. Şi, luate împreună, sunt nemaiîntâlnite şi profunde”, a adăugat el.

În ciuda acestei evaluări întunecate, el a spus totuşi că Marea Britanie şi Occidentul “pot fi încrezătoare în reacţia” lor.

În încercarea sa de a diviza lumea, preşedintele rus “a adus împreună, neintenţionat, o coaliţie extraordinară de democraţii împotriva sa”, a declarat Radakin.

“Rezultatul este că Rusia pierde. Iar lumea câştigă. Rusia a eşuat – şi va continua să eşueze – în toate obiectivele sale de război. Poziţia Rusiei pe scena internaţională s-a micşorat”, a mai afirmat el.

Citeşte şi:Putin: Orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului – Black News

Şeful forţelor armate britanice a declarat de asemenea că Rusia se confruntă cu “un deficit critic de muniţie de artilerie”, ceea cea înseamnă o “reducere rapidă” a abilităţii forţelor sale de a desfăşura operaţiuni terestre ofensive de succes.

“Cea mai importantă lecţie din ultimul an este să recunoaştem că suntem parte dintr-o luptă generaţională pentru viitorul ordinii globale”, a evidenţiat el.

Radakin a îndemnat Marea Britanie “să nu întoarcă privirea”: “Am văzut ce se întâmplă când ţările întorc privirea. Liderii autoritari prind curaj. Regulile încep să fie încălcate, iar apoi urmează dezordinea economică şi insecuritatea globală. Iar preţul îl plătim cu toţii”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah: Cum a ajuns să fie considerat cel mai puternic om din Liban

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah: Cum a ajuns să fie considerat cel mai puternic om din Liban Israelul susține că liderul Hezbollah, Hassan...

Proiectele realizate în Republica Moldova cu sprijinul UNDP și UNFPA, discutate de premierul Dorin Recean și conducerea organizațiilor internaționale

Proiectele realizate în Republica Moldova cu sprijinul UNDP și UNFPA, discutate de premierul Dorin Recean și conducerea organizațiilor internaționale Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP)...

Țara cu cea mai bună calitate a vieții din lume

Țara cu cea mai bună calitate a vieții din lume Țările europene domină primele zece locuri ale celor mai bune țări din lume pe baza...

Liderul suprem iranian, transferat într-un loc securizat, denunţă o viziune israeliană ‘mioapă’ după moartea lui Hassan Nasrallah

Liderul suprem iranian, transferat într-un loc securizat, denunţă o viziune israeliană 'mioapă' după moartea lui Hassan Nasrallah Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, denunţă sâmbătă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.