Luminiţa Odobescu: Cerem Rusiei să înceteze imediat orice atac asupra navelor comerciale

Publicat:

Luminiţa Odobescu: Cerem Rusiei să înceteze imediat orice atac asupra navelor comerciale

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a condamnat, vineri, la Zagreb, atacul Rusiei asupra unei nave comerciale din Marea Neagră şi a apreciat că această agresiune recentă este „o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”, transmite Agerpres.

Şefa diplomaţiei române s-a aflat în vizită oficială în Croaţia, unde a fost primită de premierul acestei ţări, Andrej Plenkovic, şi a avut o declaraţie de presă comună cu omologul său, Gordan Grlic Radman, potrivit stiripesurse.


Citește și: Maia Sandu vrea ca familiile moldovenilor să rămână în ţară

„Ieri a avut loc o nouă demonstraţie în Marea Neagră a ce poate face Rusia în privinţa contestării libertăţii de navigaţie şi nerespectarea legii internaţionale. Am condamnat ferm atacul intenţionat al Rusiei asupra unui vas comercial care transporta cereale în Marea Neagră. Este o escaladare fără precedent şi încă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional. Cerem Rusiei să înceteze imediat orice atac asupra navelor comerciale, asupra infrastructurii portuare civile şi să oprească încălcările dreptului de liberă navigaţie”, a spus Odobescu.

Totodată, a subliniat impactul amplu al războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra securităţii regionale şi globale.

„Rusia rămâne cea mai mare ameninţare la securitatea regiunii Mării Negre şi a întregului continent european”, a afirmat ministrul român.

Potrivit MAE, în consultările cu ministrul Gordan Grlic Radman, Luminiţa Odobescu a evidenţiat angajamentul reciproc şi atenţia acordată de autorităţile ambelor state pentru asigurarea unei protecţii la cele mai înalte standarde a persoanelor care aparţin minorităţii croate din România, respectiv minorităţii lingvistice românofone din Croaţia.

Ea a reiterat sprijinul ferm al României pentru procesul de extindere a UE, cu respectarea principiului meritelor proprii, accentuând determinarea ţării noastre de a sprijini atât partenerii estici, cât şi din Balcanii de Vest.

Ministrul român a subliniat totodată susţinerea pentru eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova şi creştere a rezilienţei.

În cadrul întâlnirii cu prim-ministrul Andrej Plenkovic, ea a punctat atât stadiul, cât şi potenţialul de dezvoltare a cooperării economice şi sectoriale între cele două ţări în domenii precum transporturile, energia, turismul şi relaţiile culturale.

Citește și: România, cel mai mare exportator de cereale din UE în primele luni ale sezonului 2024/25

În context, a evidenţiat interacţiunile dinamice ale porturilor româneşti Constanţa şi Galaţi cu portul Vukovar din Croaţia, utile atât sub aspect comercial şi investiţional, cât şi pentru creşterea volumului exporturilor de cereale şi alte produse din Ucraina.

De asemenea, a subliniat cooperarea eficientă în domeniul afacerilor interne şi a evocat interesul pentru extinderea dialogului şi cooperării în domeniul securităţii şi al apărării, inclusiv în contextul noii Agende Strategice a UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Maia Sandu donează Premiul ‘Robert Blum pentru Democrație 2024’ pentru reconstrucția Bisericii din satul Nișcani

Maia Sandu donează Premiul 'Robert Blum pentru Democrație 2024' pentru reconstrucția Bisericii din satul Nișcani Președinta Maia Sandu donează Premiul „Robert Blum pentru Democrație 2024” în valoare...

Haga, primul oraș din lume care interzice publicitatea la produse din combustibili fosili și la călătoriile cu avionul

Haga, primul oraș din lume care interzice publicitatea la produse din combustibili fosili și la călătoriile cu avionul Haga, capitala Ţărilor de Jos, a devenit...

Două cazuri confirmate cu virusul West Nile în R.Moldova

Două cazuri confirmate cu virusul West Nile în R.Moldova În Republica Moldova au fost înregistrate două cazuri de infecție cu virusul West Nile (VWN),...

Aparatul electrocasnic care trebuie scos neapărat din priză. Dacă îl uiți, riști să îți găsești casa în flăcări

Aparatul electrocasnic care trebuie scos neapărat din priză. Dacă îl uiți, riști să îți găsești casa în flăcări Utilizarea necorespunzătoare a aparatelor poate provoca scurtcircuite...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.