Lungu, despre intrarea în politică: Eram cenzurat de către actuala conducere și guvernare, de Consiliul Audiovizualului

Liderul Partidului Șansă, Alexei Lungu, a spus că presiunea și cenzura din partea guvernării l-au făcut să renunțe la jurnalism și să facă politică. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, de Lungu.

„Am făcut acest pas deoarece a venit momentul în care nu mai pot sta deoparte uitându-mă la calitatea vieții oamenilor, nu am mai putut sta deoparte fiind cenzurat la greu din postura în care eram moderator. Nu eram cenzurat de redactorii-șefi, ci de către actuala conducere și guvernare, de Consiliul Audiovizualului.

Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

Și atunci, decât să stau și să mă gândesc de o sută de ori ce vorbesc în cadrul emisiunii, ca să nu fie amendați colegii mei cu zeci de mii de lei, am decis să fac pasul înainte și să preiau conducerea Partidului Șansă. Astfel am libertatea de a spune, chiar dacă unora nu le place sau chiar dacă nu vor să mă audă sau să mă citeze.

Noi suntem puțini dintre cei care am rămas în această bătălie, mă refer la cei care am făcut jurnalism în această țară, care mai vor să schimbe țara spre bine.

Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

Vedeți unde am ajuns. Nu am crezut că voi spune că pe vremea lui Voronin era mult mai bine”, a declarat Lungu.

Cât despre propunerea primită din partea lui Ilan Șor de a veni în fruntea partidului, Lungu a spus că a avut o discuție mai mult virtuală cu acesta: „Am vorbit despre proiectul politic. I-am spus că vreau să merg în politică, el mi-a spus că mă susține și că este o idee bună. I-am explicat că trebuie să dezvoltăm țara acasă. Am înțeles că avem aceleași viziuni”, a mai spus el.

This post was last modified on 05/10/2023 10:05 10:05

Tags: Alexei LunguIlan ŞorjurnalismSansa
Categorii: PoliticăȘtirile zilei