Lupta conservatorilor britanici pentru înlocuirea Theresei May complică negocierile privind Brexit

Publicat:

Lupta din interiorul Partidului Conservator pentru înlocuirea prim-ministrului Theresa May complică negocierile privind Brexit cu Partidul Laburist și posibilitatea găsirii unui compromis, a declarat parlamentarul laburist John McDonnell, conform Reuters, scrie mediafax.

McDonnel, purtătorul de cuvânt pe teme financiare al Partidului Laburist și membru al echipei de negocieri, a transmis că situația este precară.


Citește și : Preşedintele iranian face apel la unitate pentru a combate presiunea provocată de sancțiunile impuse de SUA

„Problema lor principală este că se destramă. Trebuie să rămână uniți. Și acest lucru se dovedește a fi imposibil. Administrația (Partidului Conservator, n.red.) se destramă”, a declarat McDonnell.

În ceea ce privește progresul negocierilor, McDonnell, al doilea cel mai puternic membru din Partidul Laburist, a declarat că nu există opțiuni noi pe masa negocierilor și în anumite privințe, discuțiile au regresat.

„Situația este precară. Ne confruntăm cu o instituție care ar putea să nu mai fie aici peste trei săptămâni. Cum ne putem aștepta de la ei să livreze, nu doar pe termen scurt, ci și pe termen mediu?”, a adăugat McDonnell.

Guvernul Marii Britanii lucrează cu opoziția, reprezentată de Partidul Laburist, pentru a adopta un Acord Brexit care să fie ulterior aprobat de Parlamentul britanic, a declarat miercuri prim-ministrul Theresa May. De asemenea, prim-ministrul a transmis că amânarea ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar nu este o consecință a conducerii sale.

Citește și : Palestinienii cer eliminarea imaginilor în care apare Ierusalimul din videoclipurile promoţionale ale Eurovisionului

Theresa May își va respecta promisiunea făcută, de a demisiona după ce finalizează „prima fază” a procesului Brexit, pentru a permite viitorului lider să negocieze faza a doua, a transmis miercuri purtătorul de cuvânt al premierului.

Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.