X

Lupta împotriva terorismului nu este încheiată și Franţa ‘rămâne’ angajată militar în Siria, declară ministrul afacerilor europene

Franţa ‘rămâne’ angajată militar în Siria, a declarat joi ministrul francez al afacerilor europene, Nathalie Loiseau, după anunţul retragerii trupelor americane staţionate în această ţară, transmite AFP, scrie Agerpres.

‘Pentru moment, bineînţeles, rămânem în Siria’, a afirmat Nathalie Loiseau la postul de ştiri CNEWS, întrebată în legătură cu anunţul-surpriză de miercuri seară al preşedintelui american Donald Trump.

Citește și : Franţa: Ministrul de interne a ajuns la un acord cu sindicatele poliţiştilor pentru o majorare salarială graduală

‘Lupta împotriva terorismului nu este încheiată’, a subliniat ministrul francez, evocând ‘atacul terorist de la Strasbourg’, soldat săptămâna trecută cu cinci morţi şi unsprezece răniţi, dintre care unii aflaţi în continuare în stare gravă.

Lupta împotriva terorismului ‘a făcut mari progrese. Este adevărat că am avansat mult în Siria în coaliţie, dar această luptă continuă, noi vom continua să o ducem’, a menţionat ea.

‘Daesh (acronimul arab al grupări jihadiste Stat Islamic – n.red.) nu a fost ras de pe hartă, nici rădăcinile sale din alte locuri’, a subliniat, la rândul său, pe Twitter ministrul francez al apărării, Florence Parly. ‘Trebuie învinse militar în mod definitiv ultimele zone ale acestei organizaţii teroriste’, a adăugat Parly, notând că ‘Daesh este mai slăbit ca oricând’.

‘Daesh a trecut în clandestinitate şi în modul insurecţional, în felul de a lupta. Daesh a pierdut peste 90% din teritoriu. Daesh nu mai are logistica pe care a avut-o’, a amintit ministrul apărării.

În Siria, Franţa participă la coaliţia internaţională aflată sub comandament american cu avioane de vânătoare staţionate în principal în Iordania şi cu artilerie amplasată la frontiera irakiană, în sprijinul Forţelor Democratice Siriene (FDS), o coaliţie arabo-kurdă.

Citește și : ONU condamnă încălcările ‘sistematice, generalizate şi flagrante’ ale drepturilor omului în Coreea de Nord

Decizia americană unilaterală ‘ne determină să reflectăm mai mult la necesitatea de a avea o autonomie de decizie, o autonomie de strategie în Europa. Aceasta arată că putem avea priorităţi diferite’ de ale Statelor Unite, a mai afirmat Natalie Loiseau.

Preşedintele american Donald Trump a ordonat miercuri retragerea trupelor americane staţionate în Siria, considerând că SI a fost învins.

SUA au desfăşuraţi în jur de 2.000 de militari în nordul Siriei.

Tags: Donald TrumpfrantaNathalie LoiseausiriaStrasbourg
Categorii: Diaspora