Luxemburgul impune cele mai mari amenzi pentru încălcarea normelor GDPR

Publicat:

Luxemburg a devenit ţara europeană care a impus până acum cele mai mari amenzi pentru încălcarea normelor prevăzute de Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR), a relatat miercuri euractiv.com, potrivit agerpres.

Numai în luna iulie, autoritatea luxemburgheză pentru protecţia datelor a amendat grupul Amazon cu 746 de milioane de euro pentru încălcarea repetată a GDPR.


Citeşte şi: Biden vrea să menţină trupele americane în Afganistan – Black News

Marele Ducat este urmat de Italia (84 milioane de euro) şi Franţa (57 milioane de euro).

Valoarea totală a amenzilor date în Uniunea Europeană pentru încălcarea GDPR a depăşit 1 miliard euro.

În ceea ce priveşte numărul amenzilor impuse, pe primele trei poziţii în Uniunea Europeană se situează Spania, Italia şi România, cu 255, 76 şi, respectiv, 61 de sancţiuni date în cei peste trei ani trecuţi de la intrarea în vigoare a GDPR.

Multe dintre deciziile de impunere a unor amenzi se bazează pe articolul 5 al GDPR, care stabileşte un cadru pentru procesarea datelor în blocul comunitar.

La 25 mai 2018, în Spaţiul Economic European (Uniunea Europeană plus Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) a intrat în vigoare Regulamentul General privind Protecţia Datelor, un set unic de norme cu o abordare comună la nivelul UE în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal. De la data respectivă aproape toate statele membre şi-au adaptat legislaţia naţională pentru a se conforma GDPR.

Citeşte şi: Diplomaţii americani din Berlin suferă de sindromul Havana – Black News

Întrucât în majoritatea cazurilor datele sunt procesate în ţări diferite, legislaţia UE a introdus un aşa-numit mecanism al ”biroului unic”, care asigură cooperarea între autorităţile naţionale pentru protecţia datelor.

Un aspect foarte important este acela că autoritatea abilitată pentru gestionarea cazurilor transfrontaliere depinde de locul unde îşi are sediul juridic entitatea vizată care procesează datele. De exemplu, în cazul grupului Amazon, autoritatea luxemburgheză pentru protecţia datelor conduce investigaţia întrucât sediul european al Amazon se află în Luxemburg.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Supărări după ceremonia Jocurilor Olimpice. Politicienii de extremă dreaptă susţin că a fost „woke” şi o insultă la adresa creștinismului

Supărări după ceremonia Jocurilor Olimpice. Politicienii de extremă dreaptă susţin că a fost „woke” şi o insultă la adresa creștinismului Ceremonia de deschidere a Jocurilor...

La 58 de ani și-a îndeplinit visul din copilărie și a ajuns la Jocurile Olimpice: „Bunicuța tenisului de masă” reprezintă Chile la Paris 2024

La 58 de ani și-a îndeplinit visul din copilărie și a ajuns la Jocurile Olimpice: „Bunicuța tenisului de masă” reprezintă Chile la Paris 2024 Zhiying...

Cel mai bun film de pe Netflix încărcat pe platformă în 2024. Acum rulează și la noi și a ajuns în trending în peste...

Cel mai bun film de pe Netflix încărcat pe platformă în 2024. Acum rulează și la noi și a ajuns în trending în peste...

TOP 10 cele mai răcoroase destinații de vacanță în luna august: Unde poți călători

TOP 10 cele mai răcoroase destinații de vacanță în luna august: Unde poți călători Cu încălzirea globală și temperaturile tot mai ridicate, planificarea unei vacanțe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.