Luxemburgul se dotează cu scanere radiologice pentru depistarea coronavirusului

Luxemburgul s-a dotat cu scanere radiologice pentru detectarea cât mai rapidă a prezenţei coronavirusului la pacienţii care prezintă simptome, au anunţat miercuri surse medicale, transmite AFP, potrivit agerpres.

Ministerul Sănătăţii din Marele Ducat a comandat câte un scaner pentru fiecare dintre cele 4 spitale luxemburgheze – o ţară cu doar 625.000 de locuitori.

Citește și: Externele franceze îl convoacă pe ambasadorul chinez la Paris

“Este vorba despre scanere obişnuite, chiar mai puţin performante decât cele instalate de obicei în clinici, pentru că pentru a detecta coronavirusul nu este nevoie decât să vedem câteva pete pe plămâni”, a explicat pentru AFP o sursă din cadrul Ministerului luxemburghez al Sănătăţii.

La Centre Hospitalier de Luxembourg (spital din vestul capitalei), un astfel de aparat a fost instalat de vineri, într-un cort amplasat la intrarea în complex. Această măsură permite realizarea unui triaj rapid între pacienţii infectaţi cu noul coronavirus şi cei care nu sunt infectaţi. Astfel de aparate permit detectarea foarte rapidă, în doar câteva secunde.

“Scanerul oferă un rezultat imediat (…) El permite orientarea pacientului înainte de a deveni o urgenţă şi reduce totodată transmiterea virusului”, a explicat pentru AFP Dr. Philippe Turk, medic internist şi coordonatorul măsurilor împotriva noului coronavirus din spitalele din Marele Ducat Luxemburg.

Citește și: SUA își SUSPENDĂ contribuția la Organizaţia Mondială a Sănătăţii

“Avantajul de a avea scanere cu raze X este că în anumite cazuri boala poate fi detectată în stadiile ei preliminare”, a comentat Christophe Schütz, specialist în radiologie la Esch-sur-Alzette (sud), pentru publicaţia Luxembourg Times.

Până în prezent, aproape 30.000 de teste de depistare a noului coronavirus au fost făcute în Luxemburg, conform Ministerului Sănătăţii.

Conform datelor oficiale, până marţi seară în această ţară au fost confirmate 3.307 cazuri de COVID-19 şi 67 decese.

This post was last modified on 15/04/2020 15:50 15:50

Tags: Centre Hospitalier de LuxembourgChristophe Schützcoronaviruscovid-19Esch-sur-AlzetteLuxemburgMarele Ducat Luxemburgradiologie
Categorii: Externe