X

Macedonia : Procesul premierului Zoran Zaev, acuzat de corupție, a început marţi

Procesul premierului macedonean, Zoran Zaev, acuzat că a luat mită circa 160.000 de euro în 2013, când era primar al unui oraş, a început marţi la un tribunal din Skopje după mai multe amânări, relatează AFP.

Zoran Zaev (43 de ani), un social-democrat aflat la putere din iunie 2017, este învinuit că a perceput suma respectivă de la un om de afaceri local pentru a-l ajuta să achiziţioneze un teren municipal pentru construcţii la Strumica (sud-est), unde era primar, conform agerpres.

”Vom dovedi că Zoran Zaev, în calitatea sa de primar în Strumica, a luat mită în 2013 şi că se face vinovat de acest fapt”, a declarat procuroarea Valentina Bislimovska.

Deschiderea procesului a fost în mod constant amânată de la începutul lui 2016.

Citește și : NATO îşi va continua sprijinul pentru instruirea forţelor armate ale Irakului (Jens Stoltenberg)

Zaev a denunţat ceea ce el a numit ”fabricarea unui act de acuzare cu intenţii răuvoitoare”, ce vizează, în opinia sa, ”să-l împiedice să facă politică”. ”Absurditatea acestei acuzaţii de mită va fi dovedită”, a declarat Zaev presei după audiere.

Parchetul contează pe o înregistrare video cu o cameră ascunsă în timpul conversaţiei lui Zaev cu oameni de afaceri.

Avocatul premierului Zaev, Filip Medarski, contestă legalitatea acestei dovezi. ”Elementul crucial pentru a dovedi existenţa unei acţiuni infracţionale de care este acuzat Zaev ar fi o tranzacţie care, în acest caz, nu există”, a declarat Medarski.

Zoran Zaev a explicat că i-a cerut omului de afaceri dacă poate să facă o donaţie pentru construirea unei biserici, şi nu mită.

Înregistrarea a fost difuzată în 2015 pe Youtube, în plină criză politică în Macedonia, când opoziţia, condusă în acea vreme de către Zaev, difuza înregistrări ce păreau că dezvăluie o corupţie masivă a puterii fostului premier Nikola Gruevski, care s-a aflat la guvernare timp de zece ani.

Tags: MacedoniamitaprimarprocesSkopjeStrumicatribunalYoutubeZoran Zaev
Categorii: Diaspora