MĂCEL într-o închisoare din Ecuador! 24 de deţinuţi au fost ucişi!

Publicat:

Douăzeci şi patru de deţinuţi au fost ucişi şi peste 40 au fost răniţi în confruntări cu arme de foc între deţinuţii unei închisori din sud-estul Ecuadorului, au anunţat marţi autorităţile locale, informează AFP, potrivit agerpres.

Aceste violenţe au făcut “24 de morţi şi 42 de răniţi”, a anunţat pe Twitter guvernatorul provinciei de coastă Guayas – unde se află închisoarea şi a cărei capitală este Guayaquil – citând un responsabil local al poliţiei, comandantul Fausto Buenano.


Citeşte şi: Armata rusă a ridicat un avion de luptă Su-27 pentru a intercepta un aparat de recunoaştere american deasupra Mării Negre – Black News

Închisorile din Ecuador sunt de luni de zile scena unor violenţe recurente între bande rivale pentru control asupra traficului de droguri, potrivit autorităţilor.

În februarie, revolte care au avut loc simultan în patru închisori din această ţară s-au soldat cu 79 de morţi, dintre care unii au fost decapitaţi. Potrivit ombudsmanului ecuadorian, 103 de omucideri au fost comise în închisorile din Ecuador în 2020. Între ianuarie şi august 2021, aceste violenţe în închisorile ţării au făcut 121 de morţi, potrivit Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului (CIDO).

La mijlocul lui septembrie, un penitenciar din aceeaşi provincie Guayas a fost atacat cu drone din exterior. Incidentul nu s-a soldat cu victime, însă acoperişul închisorii a fost avariat, iar autorităţile au denunţat un “atac grav”, un nou episod într-un “război al cartelurilor internaţionale”.

Închisorile din Ecuador sunt suprapopulate şi găzduiesc 39.000 de deţinuţi la 30.000 de locuri.

Citeşte şi: De ce persoanele vaccinate cu Moderna nu ar avea nevoie de a treia doză – Black News

După o nouă revoltă care a avut loc în iunie şi care s-a soldat cu 27 de morţi în rândul deţinuţilor, guvernul ecuadorian a înlocuit cadrele de conducere în 65 de închisori şi a declarat stare de urgenţă în sistemul carceral al ţării.

De asemenea, executivul a anunţat o creştere a numărului de locuri în închisori, în cadrul unui plan menit să restructureze sistemul penitenciar “precar” şi “haotic”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul Poluarea cu particule de microplastic (particule cu dimensiuni de la 5 milimetri până la...

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă Jens Lehmann a fost...

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni Uniunea Europeană examinează posibile soluții de oferire a unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni...

Dezinformarea TikTok îndepărtează femeile de pilula contraceptivă în Marea Britanie și riscă sarcini nedorite

Dezinformarea TikTok îndepărtează femeile de pilula contraceptivă în Marea Britanie și riscă sarcini nedorite Serviciul Național de Sănătate (NHS) a avertizat că un număr tot...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.