Machu Picchu a fost redeschis după 25 de zile

Publicat:

Bijuteria turistică incaşă şi principală atracţie din Peru, Machu Picchu, a fost deschis din nou vizitatorilor începând de miercuri, după 25 de zile în care situl a fost închis din cauza protestelor care au zguduit ţara din decembrie anul trecut, transmite joi AFP, potrivit agerpres.

Primii turişti au pătruns miercuri dimineaţă în situl arheologic, sub un soare neobişnuit pentru acest anotimp, a notat un jurnalist AFP. Ei au putut să viziteze în linişte diferitele locuri sacre şi temple care alcătuiesc “llaqta” (cetate în quechua) ca urmare a numărului foarte redus de vizitatori.


Citeşte şi: Ce jocuri poate face Rusia prin România? – Black News

Aproximativ 700 de turişti, în special britanici şi francezi, au vizitat situl arheologic miercuri la prânz, potrivit Ministerului peruan al Culturii, ai cărui oficiali au participat la redeschiderea sitului.

“Capacitatea este de 4.044 de vizitatori pe zi de la 6 a.m. la 4 p.m.”, a declarat la Cusco, vechea capitală a imperiului incaş situat la 110 km de Machu Picchu, Maritza Rosa Candia, directoare în cadrul Ministerului Culturii.

Celebrul sit înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1983, a fost închis pe 21 ianuarie din cauza demonstraţiilor care solicitau demisia preşedintei Dina Boluarte.

Linia de cale ferată, singura modalitate de a ajunge la sit din oraşul Ollantaytambo, aflat la 30 km distanţă, a fost întreruptă timp de 18 zile, fiind avariată de manifestanţi. Drept urmare, sectorul Machu Picchu a suferit din cauza penuriei de produse de bază.

Săptămâna trecută, traficul feroviar a fost parţial reluat, dar accesul la trenuri a fost restricţionat la populaţia din zonă.

Citeşte şi: 39 de migranţi au murit într-un accident de autocar în Panama – Black News

Candia a explicat că în perioada în care situl arheologic a fost închis, autorităţile au profitat de ocazie pentru a lucra “la întreţinerea şi conservarea” traseului.

Turismul, un sector cheie al economiei peruane şi o sursă importantă de locuri de muncă, atrăgea aproximativ 4,5 milioane de vizitatori anual înaintea declanşării pandemiei de COVID-19 în 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

Cât a costat Forumul Național ‘Cahul4Culture’

Cât a costat Forumul Național 'Cahul4Culture' În perioada 1-3 iulie, în municipiul Cahul a fost organizat Forumul Național „Cahul4Culture” pe tema „Rolul politicilor culturale în...

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.