X

Macron a discutat cu premierul Republicii Mali despre cooperarea antijihadistă

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit marţi pe premierul Republicii Mali, Boubou Cisse, pentru a discuta despre cooperarea în domeniul securităţii, împotriva grupărilor jihadiste, care îşi continuă atacurile în pofida a mai mult de zece ani de intervenţie internaţională, informează AFP, potrivit agerpres.

Aflat în vizită oficială în Franţa la invitaţia premierului Edouard Philippe, Cisse i-a mulţumit preşedintelui francez pentru sprijinul său în vederea reînnoirii mandatului forţelor ONU în Mali (Minusma).

Citeşte şi: Trei membri ai echipajului de pe cargoul eşuat în Atlantic au fost salvaţi (VIDEO)

“Lupta Republicii Mali împotriva terorismului este de asemenea lupta Franţei şi Europei, (iar) soldaţii francezi şi europeni sunt camarazi în aceeaşi luptă împotriva radicalismului inuman şi extremismului violent”, a declarat premierul malian la finalul întrevederii cu Macron.

Săptămâna trecută, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut o finanţare de către Naţiunile Unite a Forţei africane antiteroriste a ţărilor din G5 Sahel (Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger şi Ciad).

Summitul ţărilor din Africa de Vest care se va desfăşura sâmbătă în Burkina Faso ar urma de asemenea să facă apel la o mobilizare internaţională sporită în faţa jihadismului în zona sahelo-sahariană. Propunerile convenite în urma summitului de la Ouagadougou vor fi prezentate la sfârşitul lui septembrie Adunării Generale a ONU.

Citeşte şi: Boris Johnson IGNORĂ legea şi nu va cere o nouă amânare a Brexitului

Nordul Mali a căzut în martie-aprilie 2012 în mâinile grupărilor jihadiste, în mare parte dispersate printr-o intervenţie militară lansată în ianuarie 2013 la iniţiativa Franţei şi care continuă în prezent.

Însă zone întregi se sustrag controlului forţelor maliene, franceze şi ale ONU. Un acord de pace menit să-i izoleze definitiv pe jihadişti a fost semnat în 2015, dar violenţele s-au propagat din nordul în centrul ţării, în pofida întăririi, în urmă cu câteva luni, a prezenţei Misiunii Naţiunilor Unite în Mali (Minusma).

Tags: Antonio GuterresBoubou CisseBurkina FasoCiadEdouard PhilippeEmmanuel MacronfrantaG5 SahelMalimauritaniaNigerONU
Categorii: Știrile zilei