X

Macron a discutat cu Zelenski despre situaţia centralei nucleare Zaporojie

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reafirmat luni “nevoia imperativă de a păstra siguranţa” instalaţiilor nucleare din Ucraina, în timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat Palatul Elysee, relatează AFP, potrivit agerpres.

La fel cum s-a întâmplat în cadrul unei convorbiri pe 16 august, cei doi lideri au făcut un bilanţ al situaţiei de la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, ocupată de forţele ruse, şi al cărei ultim reactor operaţional a fost debranşat luni de la reţea.

Citeşte şi: Un avion privat S-A PRĂBUŞIT în Marea Baltică! NATO a trimis aparate de vânătoare pentru interceptarea acestuia – Black News

Preşedintele Emmanuel Macron “a reamintit nevoia imperativă de a menţine siguranţa şi securitatea instalaţiilor nucleare, care nu poate avea loc decât printr-o retragere a forţelor ruse”, a afirmat preşedinţia franceză. “De asemenea, el şi-a reafirmat hotărârea ca suveranitatea ucraineană asupra centralei să fie respectată”, a adăugat ea.

Pe 25 august, cea mai mare centrală nucleară din Europa a fost debranşată temporar de la reţeaua ucraineană pentru prima dată în istoria sa, o situaţie care îngrijorează numeroşi lideri internaţionali, care se tem că bombardamentele, de care Ucraina şi Rusia se acuză reciproc, vor provoca o catastrofă nucleară majoră.

Citeşte şi: SCANDAL politic în Italia! Salvini pune la îndoială sancţiunile împotriva Rusiei – VIDEO – Black News

În timpul convorbirii, Emmanuel Macron l-a “întrebat, de asemenea, pe preşedintele Zelenski cu privire la nevoile militare, umanitare şi economice” ale Ucrainei, reiterând “sprijinul deplin al Franţei pentru ca Ucraina să beneficieze de drepturile sale cele mai fundamentale, începând cu suveranitatea, securitatea şi integritatea sa teritorială”, a mai spus Palatul Elysée.

Tags: Emmanuel MacronfrantaPalatul ElyseerusiaucrainaVolodimir ZelenskiZaporojie
Categorii: Război in Ucraina