X

Macron anunță că va discuta cu Rohani, Trump şi Putin în cadrul ‘medierii’ franceze privind Iranul

Emmanuel Macron a anunţat luni că urmează să discute cu preşedinţii iranian Hassan Rohani, american Donald Trump şi rus Vladimir Putin săptămâna aceasta, în cadrul ”medierii” franceze vizând să aprere Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şi să evite o escaladare în regiune, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Dinamica pe care am creat-o în aceste ultime săptămâni, cred, a evitat ceea ce este mai rău şi reacţii exagerate de partea iraniană”, a declarat şeful statului francez în cadrul unei vizite la Belgrad, în Serbia.

Citește și : 19% dintre utilizatorii americani de Twitter îl urmăresc pe Trump (studiu)

”Ea a permis declaşarea (…) unui limbaj nou de partea europeană şi a permis să se poarte un dialog constant cu americanii”, a adăugat el.

”Aşadar, în aceste condiţii dificile, noi ne vom continua munca, o muncă de mediator, de negociator”, a spus Macron.

”Voi vorbi, la cererea sa, cu preşedintele (iranian Hassan) Rohani, imediat după întoarcerea mea (în Franţa) şi voi (discuta) săptămâna aceasta cu preşedintele (rus Vladimir) Putin şi preşedintele (american Donald) Trump”, a adăugat el.

Citește și : Cel puţin 11 civili morţi în explozia unei mine, în provincia afgană Kandahar

”Vom continua această muncă, pentru a evita orice formă de escaladare în regiune şi orice degradare a ceea ce consider deja un acquis în dosarul nuclear în privinţa JCPoA”, a adăugat el, într-o conferinţă de presă.

Tags: Acordul de la VienaBelgradMacronPutinRohaniTrump
Categorii: DiasporaSinteze