
Daily Express
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să susţină luni seara un discurs televizat, la ora 19:00 GMT asupra noilor măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus care se propagă în Franţa, a anunţat Palatul Prezidenţial, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.
Şeful statului francez ar urma să anunţe măsuri ce vor fi decise în cadrul unei reuniuni, luni, cu membrii Consiliului Apărării, a precizat aceaşi sursă.
Citeşte şi: Donald Trump ‘a intrat în gura lupilor’ democraţi
Înainte de aceasta, un înalt responsabil pentru Sănătate a informat că situaţia epidemică din Franţa “se deteriorează repede”.
Conform celor mai recente date ale agenţiei naţionale franceze pentru sănătatea publică, duminică seara se confirmaseră la nivel naţional 5423 cazuri de contaminare cu coronavirus şi 127 de decese, în creştere cu peste 900, respectiv cu 36 de morţi în ultimele 24 de ore. Peste 400 de pacienţi spitalizaţi sunt în stare gravă.
Citeşte şi: PRIMUL vaccin anti-coronavirus este TESTAT la Seattle