Macron avertizează împotriva unei posibile ascensiuni a autoritarismului în Europa

Publicat:

În discursul susţinut marţi în plenul Parlamentului European, preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat împotriva unei posibile ascensiuni a autoritarismului în Europa şi a cerut grăbirea reformării Uniunii Europene. Parisul preia astfel de la Berlin rolul de lider al Europei, remarcă unii comentatori, care nu sunt însă toţi convinşi că celelalte state ale UE împărtăşesc ideile lui Macron, mai ales conceptul său de ‘suveranitate europeană’, notează portalul eurotopics.net într-o selecţie a unor comentarii din mass-media referitoare la acest discurs, conform agerpres.

‘Partidele proeuropene nu au reuşit să ofere răspunsuri întrebărilor puse de cetăţenii lor despre menirea instituţiilor europene. Întrucât au fost incapabile să dea Europei o viziune sau o faţă umană, au lăsat-o în mâinile celor care caută distrugerea ei. Franţa este norocoasă că are un preşedinte care a pus Europa în centrul activităţii sale politice (…) Fără nicio îndoială că aceasta a amplificat sentimentul proeuropean (…) Este o dinamică ce trebuie acum să continue să se răspândească în Europa şi să pună capăt avansului inexorabil al anti-europenilor’, este opinia exprimată într-un comentariu la un articol din Le Monde.


Citește și : Ministrul american al apărării ar fi vrut acordul Congresului înainte de lansarea loviturilor aeriene în Siria

Însă la Berlin reformarea UE nu mai este o prioritate, consideră publicaţia spaniolă El Periódico de Catalunya. ‘Am putea spune că imboldul reformist a schimbat tabăra, pentru că până de curând Germania s-a confruntat cu rezistenţa Parisului, mai ales în privinţa cedării de suveranitate către o Europă federală, dar acum Franţa este cea care doreşte să se avanseze către mai multă suveranitate europeană ca modalitate de combatere a naţionalismului egoist şi a populismului. Macron şi Merkel se întâlnesc mâine la Berlin pentru a conveni o abordare comună, dar sunt slabe speranţe pentru aceasta. După mai multe luni fără guvern, proiectul european nu mai pare să fie o prioritate pentru Germania’, scrie ziarul spaniol.

Şi Financial Times manifestă un anumit scepticism faţă de posibilitatea ca Berlinul să susţină deplin demersul reformist al preşedintelui francez. ‘Sprijinul entuziast al lui Macron pentru integrarea europeană contrastează cu realitatea politică în care Franţa şi Germania nu mai sunt aliaţi naturali. Spre deosebire de Franţa, partidele proeuropene din Germania bat în retragere. Partidul lui Angela Merkel a pierdut un milion de voturi în favoarea partidelor Liber-Democrat şi Alternativa pentru Germania, care ambele susţin politici ce ar duce la distrugerea zonei euro. În anul 2015, 60 de parlamentari ai Uniunii Creştin-Democrate/Uniunii Creştin-Sociale au votat împotriva programului de ajutorare a Greciei. Dacă astăzi s-ar confrunta cu o rebeliune similară, marea coaliţie nu ar mai avea o majoritate’, argumentează analiza cotidianului financiar britanic.

La rândul ei, publicaţia elveţiană Neue Zürcher Zeitung notează că atât timp cât preşedintele francez va continua să ignore opiniile multor state membre el va întâmpina dificultăţi în obţinerea de progrese în reforma UE, întrucât noul său concept de ‘suveranitate europeană’ ar putea fi respins de cei care susţin suveranitatea statelor naţionale şi se împotrivesc abordării lui Macron favorabile unei Europe de tip federalist.

Citește și : Guvernul austriac adoptă un proiect de lege controversat privind azilul şi imigraţia

‘Dacă Macron doreşte să lupte pentru suveranitate europeană, mulţi în Polonia, Ungaria, Italia şi alte state nu vor vedea acest lucru ca o luptă pentru interesele lor, ci împotriva lor. Însă preşedintele francez nu pare să-şi dea seama de acest lucru (…) Multe ţări nu împărtăşesc euforia lui Macron pentru sporirea integrării UE. Temerile privind suveranitatea naţională şi identitatea au câştigat teren în multe locuri. Democraţia nu este definită doar la Paris, Berlin şi Bruxelles, ci şi la Varşovia, Budapesta şi Roma. Dacă UE vrea să se dezvolte în continuare, ea trebuie să respecte această diversitate’, se arată în comentariul din Neue Zürcher Zeitung, intitulat ‘Euforic, dar singur’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.