Macron cere Comisiei Europene să acţioneze ‘foarte rapid’ pentru a concretiza planul european de relansare economică

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut joi din nou Comisiei Europene să acţioneze ”foarte rapid”, ”încă din vara aceasta”, pentru a concretiza planul european de relansare post-pandemie, relatează AFP, potrivit agerpres

Amintind că Planul de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Franţei a fost deja trimis Comisiei Europene, preşedintele francez a salutat din nou ”progresul istoric” pe care-l reprezintă fondul european ‘NextGenerationEU’ în valoare de 750 de miliarde de euro, care se află la baza planului european de relansare şi va fi constituit prin emiterea de datorie comună în urma împrumuturilor ce vor fi contractate de Comisia Europeană.


Citește și : OMS: Contagierile în Europa au scăzut ‘semnificativ’, dar rata de infectare rămâne ridicată

”Comisia a dobândit capacitatea de a se împrumuta. O va face, sper, foarte rapid, încă din vara aceasta”, a spus Macron în declaraţii date presei la Palatul Elysee, unde l-a primit joi pe premierul sloven Janez Jansa.

Acesta din urmă a subliniat la rândul său ”nevoia unei concretizări cât mai rapide” a acestui plan şi a cerut Comisiei Europene să fie ”flexibilă şi promptă”.

Pentru a putea beneficia de granturile şi împrumuturile din fondul ‘NextGenerationEU’, statele membre trebuie să obţină aprobarea Comisiei Europene şi a Consiliului UE pentru planurile lor naţionale de reforme şi investiţii, care trebuie să fie axate pe tranziţia ecologică şi digitalizare.

Citește și : ‘Igor Rusul’, condamnat în Spania la închisoare pe viaţă pentru triplu omor

PNRR-ul conceput de guvernul francez are o valoare totală de circa 100 de miliarde de euro, din care aproximativ 40 de miliarde provin din fondul ‘NextGenerationEU’. Jumătate din sumă va fi destinată tranziţiei ecologice (peste pragul de 37% stabilit de Comisia Europeană) şi câte 25% digitalizării (minimul cerut de Comisie este 20%) şi măsurilor sociale, în acestea din urmă fiind cuprinse, printre altele, sănătatea şi formarea profesională.

În timpul dejunului lor de lucru, Macron şi Jansa au discutat despre priorităţile pe care le vor urmări succesiv ţările lor în timpul preşedinţiei semestriale a Consiliului UE, ce va reveni Sloveniei de la 1 iulie anul acesta şi apoi Franţei de la 1 ianuarie. ”O coordonare perfectă este necesară”, a indicat Macron.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.