Macron cere ‘încetarea unui model globalizat şi nesustenabil’ al producţiei şi consumului de plastic

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut luni “încetarea unui model globalizat şi nesustenabil” al producţiei şi consumului de plastic, în contextul în care la Paris se reiau negocierile privind un viitor tratat global împotriva acestei poluări generalizate, informează AFP, potrivit agerpres

“Dacă nu facem nimic, generarea de deşeuri de plastic se va tripla din nou până în 2060. Poluarea cu plastic este, prin urmare, o bombă cu ceas, dar în acelaşi timp şi un flagel deja prezent”, a declarat liderul francez într-un mesaj video adresat reprezentanţilor a 175 de naţiuni reuniţi la sediul UNESCO până vineri.


Citește și : Coreea de Nord va organiza o reuniune cheie despre economie la începutul lunii iunie

Potrivit şefului statului francez, “trebuie să punem capăt definitiv unui model globalizat şi nesustenabil care constă în producerea de plastic în China sau în ţările OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – n. r.) şi apoi să le exportăm sub formă de deşeuri spre ţările în curs de dezvoltare, care sunt mai puţin bine echipate cu sisteme de tratare a deşeurilor”.

“Obiectivul principal trebuie să fie reducerea producţiei de noi materiale plastice şi interzicerea pe cât posibil a celor mai poluante produse – cum ar fi materialele plastice de unică folosinţă – şi celor mai periculoase pentru sănătate”, a spus Macron.

În timp ce “doar 15% din plastic este reciclat la nivel global”, “100% din materialele plastice introduse pe piaţă trebuie să fie complet reciclabile mâine”, a adăugat el, pledând la fel ca alte cincizeci de ţări pentru încetarea poluării cu plastic până în 2040.

“De asemenea, trebuie să ne oferim mijloacele de a inova mai puternic şi mai rapid, pentru a înlocui plasticul cu alternative cu adevărat ecologice”, a mai declarat Macron.

El consideră de asemenea că este necesar “să împărtăşim mai bine soluţiile, tehnologiile şi să asigurăm solidaritatea cu ţările cele mai sărace”.

Negocierile sunt delicate între ţările cu ambiţii divergente, pentru a încerca să se ajungă la un acord istoric care să acopere întregul ciclu de viaţă al plasticului.

Preşedintele Franţei reaminteşte “obiectivul de a ajunge la un text agreat până la sfârşitul anului 2024, cu un an înainte de Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Oceanele de la Nisa”.

Citește și : Acordul asupra datoriei SUA pregătit să fie înaintat Congresului

 

Producţia anuală a crescut de peste două ori în 20 de ani, ajungând la 460 de milioane de tone.

Or, două treimi din această producţie globală are o durată de viaţă scurtă şi devine deşeu care trebuie gestionat după una sau câteva utilizări. 22% sunt abandonate (depozite de deşeuri, incinerare deschisă sau aruncare în natură) şi mai puţin de 10% sunt reciclate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.