Macron, despre situaţia din Mali: Lupta împotriva terorismului şi apărarea democraţiei ‘sunt inseparabile’

Publicat:

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat miercuri că ”lupta împotriva grupărilor teroriste şi apărarea democraţiei şi a statului de drept sunt inseparabile”, referindu-se la situaţia din Mali unde militari l-au îndepărtat marţi de la putere pe preşedintele ţării, Ibrahim Boubacar Keita, relatează AFP, scrie agerpres.

”Aceasta înseamnă provocarea instabilităţii şi slăbirea luptei noastre. Acest lucru nu este acceptabil”, a continuat preşedintele francez pe Twitter, cerând ca puterea să fie ”redată civililor”, “să fie stabilite repere pentru revenirea la ordinea constituţională” şi ca preşedintele malian şi premierul său să fie eliberaţi.


Citește și : Germania şi Franţa vor mai mulţi bani şi putere pentru OMS

Preşedintele malian Ibrahim Boubacar Keita şi premierul Boubou Cissé au fost arestaţi marţi după-amiază de militarii care s-au revoltat, a declarat unul dintre liderii rebeliunii, în timp ce soldaţii au fraternizat cu manifestanţii care cer de luni de zile plecarea şefului statului, notează AFP.

Statul Mali, unde soldaţii au preluat marţi controlul asupra unei unităţi militare din apropiere de Bamako, este zguduit de o profundă criză politică după alegerile legislative din martie-aprilie, care se adaugă unui climat de insecuritate provocat de atacuri jihadiste.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.