X

Macron: Franţa va găzdui în noiembrie o ‘conferinţă de susţinere a Moldovei’

Franţa va găzdui în noiembrie o ”conferinţă de susţinere a Moldovei”, pe fondul conflictului Rusiei din Ucraina, a anunţat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, transmite AFP, potrivit agerpres.   

Macron a explicat, în finalul summitului european de la Bruxelles, că liderii participanţi au “insistat asupra necesităţii” de a se “mobiliza pentru a ajuta Republica Moldova, care suferă la rândul ei din plin consecinţele atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei”.

Citește și : Ţările baltice cer un tribunal special pentru crimele comise de Rusia împotriva Ucrainei

“În acest scop, vom organiza în noiembrie o conferinţă de susţinere a Moldovei”, a spus preşedintele francez. Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată la Paris cu această ocazie, potrivit liderului de la Elysee.

Republica Moldova, un stat mic cu 2,6 milioane de locuitori, devenit la sfârşitul lui iunie candidat la aderare la UE, se învecinează cu Ucraina şi suportă consecinţele războiului, în special în plan energetic. Recentele atacuri ruse împotriva infrastructurilor ucrainene au constrâns Kievul să întrerupă livrările sale de energie către această ţară, menţionează AFP.

Citește și : Macron şi Scholz reconciliaţi la Bruxelles

Tags: bruxellesfrantaMacronrepublica moldovaucraina
Categorii: Diaspora