Macron i-a spus lui Erdogan că trebuie ‘crescute presiunea şi izolarea Rusiei’

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a spus vineri omologului său turc Recep Tayyip Erdogan că trebuie “crescute presiunea şi izolarea Rusiei”, pentru ca ea “să renunţe la agresiunea sa” împotriva Ucrainei, a anunţat Palatul Elysee, informează AFP, potrivit agerpres

“Şeful statului (francez) a subliniat miza de a contracara orice ocolire a sancţiunilor puse în aplicare”, a adăugat preşedinţia franceză, după o convorbire telefonică între cei doi lideri, vineri, când se marchează un an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina.


Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

De asemenea, Macron a apreciat că “prioritatea trebuie să fie intensificarea sprijinului pentru Ucraina, pentru a-i permite să învingă” Moscova.

Preşedinţii Macron şi Erdogan “şi-au reiterat ataşamentul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei” şi “au discutat despre acţiuni utile pe care le pot întreprinde în avantajul populaţiei civile şi pentru restabilirea păcii, care să se efectueze cu deplin respect pentru drepturile legitime ale Ucrainei”, potrivit Palatului Elysee.

Şeful statului francez susţine de la începutul războiului că discută în continuare cu Rusia şi se gândeşte la condiţiile unei viitoare negocieri între Moscova şi Kiev.

Preşedintele turc, a cărui ţară este membră NATO dar menţine legături cu Rusia, încearcă de asemenea să joace un rol de mediator.

Vara trecută, SUA au atenţionat companiile şi instituţiile turce care fac comerţ cu Rusia, evocând posibile măsuri de retorsiune. Surse diplomatice franceze spun că vor să obţină de la Turcia mai multă fermitate faţă de companiile ce ocolesc sancţiunile.

Emmanuel Macron a publicat de asemenea o declaraţie comună cu cancelarul federal german Olaf Scholz şi preşedintele polonez Andrzej Duda, pentru a exprima “solidaritatea de neclintit cu Ucraina”. Cele trei ţări, care formează aşa-zisul Triunghi de la Weimar, “cer imperativ Rusiei să înceteze necondiţionat ostilităţile şi să îşi retragă forţele de pe întreg teritoriul ucrainean”.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

“Cei trei şefi de stat şi de guvern au convenit să-şi intensifice coordonarea şi să se reunească din nou în cadrul unui summit la Paris înainte de sosirea verii”, potrivit comunicatului lor comun.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Grosu, după bombardamentele Rusiei asupra unui spital pentru copiii din Kiev: Genocidul trebuie pedepsit

Grosu, după bombardamentele Rusiei asupra unui spital pentru copiii din Kiev: Genocidul trebuie pedepsit Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a condamnat atacul Rusiei asupra unui spital...

Şeful diplomaţiei europene: Rusia că ‘ia fără milă drept ţină civilii ucraineni’

Şeful diplomaţiei europene: Rusia că 'ia fără milă drept ţină civilii ucraineni' Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a acuzat Rusia că ''ia fără milă drept...

Viceprim-ministrul Popșoi condamnă ororile rușilor în Ucraina

Viceprim-ministrul Popșoi condamnă ororile rușilor în Ucraina Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe,  Mihai Popșoi, a condamnat cu fermitate atacul rusesc asupra orașelor ucrainene. Citește și: Precizăm că,...

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.