Macron i-a transmis lui Rouhani ‘puternica sa preocupare faţă de riscul slăbirii acordului nuclear’

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a transmis sâmbătă omologului său iranian Hassan Rohani “puternica sa preocupare faţă de riscul slăbirii acordului nuclear” iranian şi faţă de “consecinţele care ar urma în mod necesar”, a anunţat preşedinţia franceză, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-o convorbire telefonică de peste o oră, Macron a afirmat că vrea “să exploreze până la 15 iulie condiţiile unei reluări a dialogului cu toate părţile”.


Citește și : O navă cu zeci de migranţi a ajuns în portul italian Lampedusa, în ciuda interdicţiei lui Salvini

“În cursul următoarelor zile, preşedintele Republicii va continua consultările, cu autorităţile iraniene şi partenerii internaţionali implicaţi, pentru a aduce aplanarea necesară a tensiunilor legate de dosarul nuclear iranian”, a adăugat preşedinţia franceză într-un comunicat.

Preşedintele iranian Hassan Rohani a anunţat miercuri să ţara sa va pune în practică duminică ameninţarea de a îmbogăţi uraniu la peste 3,67%, limită fixată de acordul internaţional din 2015, în replică la retragerea americană din pact şi la restabilirea sancţiunilor Washingtonului împotriva Teheranului.

Teheranul şi-a anunţat pe 8 mai intenţia de a nu mai respecta două angajamente asumate în termenii acordului nuclear, care limitau stocurile sale de uraniu îmbogăţit şi de apă grea, la un an după retragerea Washingtonului din acord.

Citește și : Ambasadorul britanic la Washington afirmă despre Administrația Trump că este ‘ineptă’ şi ‘unică în disfuncţionalitatea sa’

Prin acest text, Iranul se angaja să nu dezvolte niciodată bomba atomică şi să-şi limiteze drastic activităţile nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale care îi sufocau economia.

Tensiunile au sporit şi după arestarea în Gibraltar, în extremitatea sudică a Spaniei, a unui petrolier iranian suspectat că livra ţiţei Siriei cu încălcarea sancţiunilor europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.