Macron îi cere lui Trump să impună sancţiuni Rusiei, ‘un test al credibilităţii americanilor’

Preşedintele francez Emmanuel Macron cere Statelor Unite, vineri, într-o vizită în Singapore, în cadrul unui turneu în Asia de Sud-Est, să sancţioneze Rusia în cazul în care Moscova ”confirmă” că ”nu este pregătită să facă pace”, ”un test al credibilităţii americanilor”, relatează AFP.

Şeful statului francez s-a întâlnit vineri cu omologul său Lawrence Wong înaintea Forumului de la Shangri-La, cel mai mare forum de securitate şi apărare din Asia, potrivit stiripesurse.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Emmanuel Macron le-a cerut Rusiei şi Statelor Unite să-şi asume responsabilităţile, întrebat despre dosarul ucrainean şi despre a doua rundă de negocieri în vederea opririi Războiului din Ucraina.

Dacă Rusia ”confirmă” că ”nu este pregătită să facă pace”, Washingtonul trebuie să-şi confirme ”angajamentul” de a sancţiona Moscova, a declarat preşedintele francez în faţa presei, subliniind că ”acesta este un test de credibilitate a americanilor”.

”Am discutat acum 48 de ore cu preşedintele Trump care şi-a marcat nerăbdarea. Întrebarea, acum, este ce facem în această privinţă? Noi (europenii) suntem pregătiţi”, a declarat el.

Macron a dat asigurări cu privire la credibilitatea europenilor în privinţa unui armistiţiu.

”Ei sunt constanţi şi sunt fiabili (…). Nu ne-am schimbat (poziţia), credem în continuare în ordinea internaţională, în cooperare, într-un comerţ deschis şi în respectarea regulilor”, a declarat el.

Emmanuel Macron urmează să susţină vineri seara un discurs în deschiderea Shangri-La Dialog, la care, în 2024, a particpat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Preşedintele francez a efectuat la 10 mai, împreună cu alţi lideri europeni, o vizită la Kiev, unde au ameninţat Moscova cu sancţiuni masive, în cazul în care Rusia nu acceptă un armistiţiu imediat, o amennţare rămasă fără urmări până în prezent,
Un purtător de cuvânt al Kremlinului anunţa joi că delgaţia rusă care va fi trimisă la 2 iunie la negocieri în Turcia ”va fi aceeaşi” ca la prima rundă.

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a participat la prima rundă de negocieri directe ruso-ucrainene, după ce omologul său ucrainean Volodimir Zelenski l-a invitat să se întâlnească la Istanbul.

This post was last modified on 30/05/2025 16:55 16:55

Tags: asiaMacronrusia
Externe