Macron încearcă să joace rolul de intermediar între Occident şi ‘Sudul global’ (AFP)

Publicat:

Prin găzduirea unui summit ce are ambiţia să reformeze sistemul financiar internaţional, Emmanuel Macron îşi propune să joace rolul de mediator între Occident şi “Sudul global” pentru a reduce “divizarea lumii”, potrivit AFP, scrie agerpres.  

“O simt: putem face o enormă diferenţă pentru planetă şi în combaterea sărăciei”, a scris preşedintele francez miercuri pe Twitter, în ajunul deschiderii la Paris a Summitului pentru un nou pact financiar mondial, care timp de două zile va reuni circa 40 de şefi de stat şi de guvern.


Citește și :  Elon Musk analizează efectuarea unor investiţii semnificative în India

Întrevederile au început de miercuri la Palatul Elysee cu preşedinţii Ciadului şi Gabonului, precum şi cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Ideea acestui forum informal fusese lansată în noiembrie.

Este un fir roşu al politicii externe a lui Emmanuel Macron, care apără un “multilateralism eficient”.

El şi-a multiplicat summiturile “One Planet” – reuniuni cu participarea unor actori neguvernamentali -, în marja negocierilor oficiale cu privire la climat şi biodiversitate, dar şi evenimente anuale ca Forumul de la Paris pentru pace, însă cu rezultate adeseori modeste.

În acelaşi fel, mergând în China pentru a-l îndemna pe omologul său Xi Jinping să-şi utilizeze influenţa asupra Rusiei pentru ca aceasta să-şi înceteze războiul în Ucraina, invitându-l la parada din 14 iulie de Ziua Naţională a Franţei pe premierul indian Narendra Modi în scopuri similiare, sau facilitând participarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la summitul G7 din Japonia, Emmanuel Macron doreşte să aibă iniţiativa.

Bertrand Badie, profesor la Sciences-Po, vede în aceasta o “continuitate a vechii viziuni gaulliste, această voinţă a unei Franţe care îşi păstrează rangul în lume şi care are pretenţia că poate să rezolve totul”, fără a avea neapărat mijloacele de a-şi satisface ambiţiile, căci a “devenit putere mijlocie, dar care nu vrea să recunoască aceasta”.

Însă expertul în relaţii internaţionale relevă totuşi “o luciditate, care trebuie să-i fie recunoscută, de a înţelege că ieşirea din crizele actuale trece printr-o orientare preferenţială spre ţările din Sud şi în special spre ţările emergente”. “Buna intuiţie” a preşedintelui francez este deci de a fi “înţeles că are o carte de jucat ca intermediar între Occident şi ţările emergente”.

Această postură l-a determinat să încerce să devină primul lider occidental care să fie invitat, în august, la summitul BRICS, grup care reuneşte Brazilia, China, Africa de Sud, India, dar şi Rusia.

La tribuna Adunării Generale a ONU în septembrie trecut, Emmanuel Macron teoretizase necesitatea de a “construi un nou contract între Nord şi Sud” pentru a evita “divizarea lumii” şi a face faţă provocărilor epocii, de la conflictul în Ucraina la schimbările climatice, trecând prin lupta împotriva sărăciei.

Summitul de la Paris se înscrie în această voinţă de a “evita logica blocurilor, a unei confruntări” între Occident şi “Sudul global”, relevă Celia Belin, de la think tank-ul European Council on Foreign Relations.

Şi acolo de asemenea, adaugă ea, “intuiţia este bună”: “există o nevoie şi o cerere enormă a acestor ţări” pentru ameliorarea sistemului de finanţare internaţional, căci “disperarea este foarte mare”.

În consecinţă, Franţa stârneşte un amestec de aşteptări puternice şi de scepticism.

Emmanuel Macron a obţinut câteva rezultate în ceea ce priveşte participarea la noul summit, cu preşedintele Braziliei, Lula da Silva, şi premierul chinez Li Qiang. El a consemnat un editorial împreună cu alţi 12 lideri, între care Joe Biden, care se angajează împreună cu el “să avanseze măsuri concrete” pentru o “tranziţie ecologică justă şi solidară”.

Citește și : Erdogan creşte salariul minim în Turcia

Dar există de asemenea absenţe notabile, în primul rând chiar preşedintele american, precum şi premierul indian Narendra Modi.

În absenţa unui mandat oficial al ONU, această întâlnire organizată “rapid şi un pic improvizat” riscă “să fie doar un summit în plus”, comentează Celia Belin.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.