Macron îşi asumă în totalitate vizita din Qatar pentru a susţine echipa de fotbal a Franţei

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi că îşi asumă în totalitate faptul că a mers în Qatar să susţină echipa naţională de fotbal la Campionatul Mondial, în ciuda numeroaselor controverse şi a anchetei în curs privind suspiciunile de corupţie din Parlamentul European, potrivit AFP şi agerpres.

“Îmi asum în totalitate”, a declarat Macron la sosirea la Bruxelles pentru un summit european, venind direct din Qatar, unde miercuri seară a asistat la victoria Franţei în faţa Marocului în semifinală.


Citeşte şi: Comisia pentru buget a parlamentului german a aprobat alocarea a 10 miliarde euro pentru cumpărarea de avioane F-35 – Black News

“Am susţinut echipa Franţei în urmă cu patru ani când era în Rusia şi o susţin şi în Qatar”, a adăugat preşedintele francez, care se va deplasa din nou în aceasta ţară duminică pentru finala cu Argentina.

Macron consideră că francezii au aceeaşi stare de spirit. “Uitaţi ce e, au fost multe dezbateri, oamenii au spus ‘nu ne vom uita, vom boicota televiziunea’. Însă cifrele vorbesc”, a adăugat el, făcând referire la audienţele mari ale televiziunilor, în ciuda apelurilor de a boicota Mondialul din Qatar.

“Ne iubim echipa naţională, suntem mândri de ea, vrem ca ea să câştige, o vom susţine până la capăt. Acum, le ţin pumnii pentru duminică”, a mai spus Macron.

Şeful statului a lăudat de asemenea şi selecţionata Marocului, pe care a vizitat-o la vestiare miercuri seară după meci.

“Vreau să salut echipa marocană şi întregul popor marocan. A făcut un meci foarte frumos şi în special un Mondial foarte frumos”, a spus el.

Qatarul este implicat într-un răsunător scandal de corupţie care o vizează pe eurodeputata elenă Eva Kaili, arestată vineri şi demisă apoi din postul de vicepreşedintă a Parlamentului European.

Eurodeputata în vârstă de 44 de ani este suspectată că a fost plătită de acest emirat pentru a-i apăra interesele.

“Trebuie ca în astfel de cazuri justiţia şi toate serviciile să îşi facă treaba”, a declarat Macron, salutând “transparenţa” din această afacere după ce ea a ieşit la iveală.

Citeşte şi: Putin: Orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului – Black News

“Trebuie întotdeauna să cunoşti faptele, să înţelegi cine este implicat şi apoi să iei măsurile potrivite. Instituţiile competente vor lua decizii adaptate pe baza faptelor”, a adăugat el, fără a se pronunţa în privinţa Qatarului.

Campionatul Mondial stârneşte numeroase controverse, de la subiectul respectării drepturilor omului în Qatar, la protecţia mediului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Israelul avertizează Franţa cu privire la ameninţări cu “atacuri teroriste” iraniene

Israelul avertizează Franţa cu privire la ameninţări cu "atacuri teroriste" iraniene Israelul a avertizat joi Franţa cu privire la potenţiale ameninţări cu "atacuri teroriste" împotriva...

Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris

Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris Jocurile Olimpice de vară de la Paris vor debuta oficial vineri seara, cu o ceremonie de deschidere inedită,...

Popșoi: Irlanda este un susținător activ al procesului de integrare a R.Moldova în UE

Popșoi: Irlanda este un susținător activ al procesului de integrare a R.Moldova în UE Irlanda este un susținător activ al procesului de integrare a Republicii...

Omul lui Putin la București, convocat de urgență la MAE român

Omul lui Putin la București, convocat de urgență la MAE român Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.