Macron şi May vor anunţa un nou tratat pentru completarea acordurilor privind migraţia de la frontieră

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-ministrul britanic Theresa May vor anunţa joi, cu ocazia summitului franco-britanic de la Londra, un ‘nou tratat’ pentru ‘completarea acordurilor de la Touquet’, privind gestionarea migranţilor care vor să ajungă în Regatul Unit, au indicat miercuri surse de la Palatul Elysée, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Aceste prevederi, aflate ‘încă în curs de finalizare’, vor forma obiectul ‘unui nou tratat’ franco-britanic care se va referi în principal la minorii neînsoţiţi, cererile de azil şi reîntregirea familială, ‘cu angajamente precise de termene pentru examinarea cererilor în câteva zile’, au menţionat sursele din cadrul preşedinţiei franceze.


Citeşte şi: Un preot pedofil rus, condamnat la 14 ani de închisoare într-un lagăr din Siberia

Textul va include de asemenea ‘un capitol financiar’ cu o nouă contribuţie britanică ‘importantă’.

Noul tratat va trebui aprobat de cele două parlamente naţionale, au mai precizat sursele.

Potrivit acestora, se aşteaptă ca Londra să fie de acord să finanţeze suplimentar măsuri de securitate în oraşul-port Calais, la intrarea în tunelul pe sub Canalul Mânecii şi la alte puncte de control al frontierei.

Partea franceză va ridica de asemenea problema finanţării de către Marea Britanie a unor proiecte de dezvoltare locală la Calais, după cum a semnalat marţi preşedintele Emmanuel Macron.

Citeşte şi: Un fost agent CIA a fost arestat pentru păstrarea de documente ULTRAsecrete

Sute de migranţi sunt masaţi în tabere improvizate în zona oraşului-port Calais în speranţa că vor putea traversa ilegal în Marea Britanie. Numărul lor era estimat la 6.000 în momentul în care autorităţile au dezafectat aşa-numita ‘junglă de la Calais’ la sfârşitul lui 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.