Macron face o mutare surpriză în șahul complicat din Siria. Preşedintele francez a primit o delegaţie a coaliţiei arabo-kurde FDS

Publicat:

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a primit joi, la Palatul Elysee, o delegaţie a coaliţiei arabo-kurde FDS (Forţele Democratice Siriene), transmite AFP.

Şeful statului francez ” a adus un omagiu sacrificiilor şi rolului determinant al FDS în lupta contra Daech (gruparea Stat Islamic-n.red.), potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze, care precizează că delegaţia primită la Elysee a fost formată, în număr egal, din femei şi bărbaţi, arabi şi kurzi sirieni.


Emmanuel Macron a “reafirmat prioritatea acestei lupte în timp ce ameninţarea teroristă se menţine. El a asigurat FDS de susţinerea Franţei, în special pentru stabilizarea zonei de securitate din nord-estul Siriei, în cadrul unei guvernări echilibrate şi incluzive, pentru a preveni orice revigorare a Daech în aşteptarea unei soluţii politice la conflictul sirian”, conform comunicatului.

În ultimii ani, FDS au fost vârful de lance al războiului pentru alungarea jihadiştilor din Raqqa, fostul bastion al grupării SI în Siria, precum şi din Deir Ezzor.

Pilonul de bază al FDS este miliţia kurdă Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), contra căreia trupele turce au lansat o ofensivă, expulzând-o pe 19 martie din cantonul Afrin.

Elysee aminteşte, în comunicat, că Parisul şi-a exprimat preocuparea asupra situaţiei din această regiune.

În cursul discuţiei, Emmanuel Macron a reiterat angajamentul Franţei contra PKK, principala mişcare kurdă din Turcia, şi ataşamentul său pentru securitatea Turciei.

“Luând act de angajamentul FDS de a nu avea nicio legătură operaţională cu această grup terorist şi de a condamna orice act cu caracter terorist de oriunde ar veni, el şi-a exprimat dorinţa ca un dialog să poată fi stabilit între FDS şi Turcia, cu ajutorul Franţei şi al comunităţii internaţionale”, precizează Elysee.

La finalul reuniunii de la Paris, una din reprezentantele kurde, Asiya Abdellah, a anunţat că Franţa va trimite soldaţi la Minbej, următorul oraş pe care preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, ameninţă să-l atace în nordul Siriei şi unde forţele americane sunt de asemenea prezente.

“Franţa îşi va întări dispozitivul militar”, a precizat la rândul său reprezentantul Kurdistanului sirian (Rojava) în Franţa, Khaled Issa, pentru AFP.

Forţe speciale franceze sunt staţionate în Siria. Franţa rămâne însă foarte discretă asupra acestei prezenţe şi a dimensiunii acesteia.

Palatul Elysee nu a făcut niciun comentariu asupra acestor declaraţii, încheie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.