Macron nu este de acord cu tergiversarea negocierilor Brexit

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron nu agreează tergiversarea negocierilor privind “divorţul” Marii Britanii de Uniunea Europeană (UE) şi creşte presiunile asupra Londrei pentru a depăşi impasul acestor negocieri, a declarat luni un oficial de la Palatul Elysee citat de Reuters, potrivit agerpres.

La summitul informal al UE de săptămâna trecută de la Salzburg, la care liderii europeni au respins aşa-zisul plan Chequers al guvernului britanic cu privire la Brexit, preşedintele Franţei a declarat că se aşteaptă ca Regatul Unit să avanseze noi propuneri în octombrie, menţionează Reuters.


Vezi şi: ‘Fabienne’, furtuna care a lovit Germania cu puterea unui uragan – VIDEO

Potrivit oficialului citat, este vorba de “un mod de a creşte presiunea”. “Nu înseamnă neapărat ca Londra să accepte pur şi simplu termenii Bruxellesului, este un fel de a spune că mai este mult de lucru până în noiembrie, că trebuie să ducem această muncă la bun sfârşit şi că nu trebuie să mai tergiversăm”, a explicat oficialul francez.

Vineri – după summit – premierul britanic Theresa May a cerut la rândul ei Uniunii Europene să vină cu o alternativă la propunerile Londrei privind Brexitul, pentru a se putea ieşi din impasul în care au ajuns negocierile, dar a asigurat că nu va accepta niciodată o scindare a Regatului Unit, referire la viitoarea situaţie a frontierei nord-irlandeze, capitol care împreună cu cel al viitoarelor relaţii comerciale cu blocul comunitar împiedică în continuare găsirea unui acord privind Brexitul.

Citeşte şi: Noul preşedinte cubanez face primul pas în SUA

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.