Macron: Nu toţi membrii NATO consideră Rusia un inamic

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat miercuri decizia luată la summitul NATO la Londra de lansare a unui ”proces de reflecţie” asupra dimensiunii politice a Alianţei, proces care în opinia sa are nevoie de un mandat clar pentru a răspunde ”întrebărilor existenţiale” ale acestei organizaţii, consemnează agenţiile DPA şi EFE, potrivit agerpres.

”Cum putem construi o pace durabilă în Europa ?” ”Cine este inamicul nostru ?”, ”Cum acţionăm împreună împotriva terorismului ?”, sunt câteva dintre întrebările la care acest proces de reflecţie ar trebui să dea un răspuns, a indicat preşedintele francez, care a primit critici în interiorul Alianţei după ce a susţinut anterior că aceasta ar fi în ”moarte cerebrală”, opinie pe care şi-a menţinut-o şi la acest summit.


Citește și : Cazul Caruana Galizia: Organizaţia ‘Reporteri Fără Frontiere’ a depus o plângere

NATO trebuie să decidă care sunt astăzi ”obiectivele şi mijloacele” sale, a sintetizat Macron, adăugând că el nu are impresia că ”toată lumea în jurul mesei” Alianţei consideră Rusia ca fiind un ”inamic”, cum se întâmpla cu 70 de ani în urmă.

El a evocat nevoia unui dialog cu Rusia în ce priveşte securitatea şi stabilitatea în Europa, inclusiv pentru a conveni un acord care să înlocuiască Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF). ”Alianţa noastră are o istorie, dar şi o geografie, prin urmare securitatea şi stabilitatea în Europa nu pot fi garantate temeinic fără un dialog solid şi exigent cu Rusia”, a explicat Macron la conferinţa de presă de la finalul summitului ce a aniversat 70 de ani de existenţă a NATO.

Procesul de reflecţie trebuie să aibă în vedere de asemenea ”drepturile şi obligaţiile” aliaţilor, a mai spus liderul de la Elysee, el apreciind că una dintre aceste obligaţii ar fi ca un membru să nu-i pună pe ceilalţi în faţa ”faptului împlinit”, făcând referire la recenta retragere a trupelor americane din Siria şi la invazia turcă în nord-estul acestei ţări.

Susţinător al ideii de apărare europeană, Macron a estimat după încheierea summitului că aceasta trebuie să fie un pilon în cadrul Alianţei, nu o alternativă la ea.

Citește și : Trump şi Merkel îşi exprimă optimismul pe tema negocierilor comerciale între SUA şi UE

Marţi, la o conferinţă de presă comună cu preşedintele american Donald Trump, cel care insistă ca toate statele Alianţei să aloce apărării cel puţin 2% din PIB, Macron a spus că nu trebuie să se vorbească ”doar despre bani”, ci şi despre o ”strategie clară” asupra a ceea ce trebuie să fie NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.